Activităţi inedite în locul orelor de curs, în şcolile din Paşcani

activitati

Activitati inedite in toate institutiile de invatamant din Pascani. Profesorii si elevii de la scolile din Municipiu s-au pregatit intens pentru sutele de activitati care au loc in aceasta saptamana, de la dezbateri pana la karaoke.

La Colegiul Cf Unirea, zeci de elevi au facut prajituri pentru a le vinde, totul in scop caritabil, pentru ca scoala face parte dintr-un parteneriat cu unitatea de invatamant din Siretel. Prajiturile s-au vandut foarte bine, iar banii stransi vor fi pusi intr-un fond pentru a putea ajuta copiii care nu au, si astfel voluntarii de la CF Unirea le vor face bucuria sa le cumpere tot ce trebuie pentru masa de Paste. De asemenea, elevii au donat haine, incaltaminte si jucarii. Totul s-a terminat cu un spectacol sustinut si dedicat elevilor scolii, in limba franceza.

Un moment mult asteptat a fost cel al premierii pentru „Cea mai frumoasa clasa”. Sute de elevi s-au adunat in curtea scolii si au asteptat sa vada daca sunt ei castigatori. Premiantii au fost clasa a XI a A, coordonti de profesorul de lb franceza Mihaela Haratu, pentru ca au reusit, timp de trei luni, sa schimbe total clasa, de la picturi pe pereti pana la flori si carti pe, pervazul ferestrelor.

Cei la „Miron Costin” au organizat saptamana in zile tematice. Astazi, 1 aprilie a fost ziua culturii, unde toata suflarea scolii a participat la concursuri de cultura generala, proiectii de film, reprezentatii a trupelor de teatru a scolii, dar si o dezbatere despre „Adolescenta si probleme ei”.

Idei originale au avut si preofesorii de la Scoala „Iordachi Cantacuzino”. De exemplu profesorii de istorie, geografie si informatica s-au reunit si le-au prezentat elevilor viata lui Suleyman Magnificul, dar si o incursiune virtuala a Istanbulului, activitatea terminandu-se cu un test. ziarulorioznt.info

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
70%
1.8m/s
0%
D
22 °
lun
22 °
mar
20 °
mie
21 °
J
19 °

Niciun articol afișat