Admitere liceu 2026. Elevii de clasa a VIII-a se înscriu în zilele de 13, 14 și 15 mai pentru probele de aptitudini și cele de limbă străină / Probele de aptitudini vor fi monitorizate audio-video, potrivit Ministerului Educației

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
În perioada 13-15 mai, elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie pentru susținerea probelor de aptitudini și a probelor de limbă străină, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, precum și de admiterea în clase cu profil vocațional.

În perioada 11-12 mai, școlile de proveniență au eliberat sau transmis elevilor și părinților anexele la fișa de înscriere. Aceste documente sunt necesare pentru că elevii să se poată înscrie la centrul de examen unde se susține proba de limba sau probele de aptitudini. Anexa este emisă de secretariat și trebuie dusă la centrul respectiv, conform calendarului.

Ministerul Educației și Cercetării a transmis precizări privind aplicarea procedurii de monitorizare audio-video la probele de aptitudini organizate pentru admiterea la liceu pentru anul școlar 2026-2027. Astfel, unitățile de învățământ care organizează aceste probe au obligația să asigure camere funcționale de supraveghere audio-video în toate spațiile în care se desfășoară activitățile, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro.

Luni, 4 mai 2026, inspectoratele școlare ar fi trebuit să publice broșurile de admitere la liceu 2026, potrivit calendarului oficial. Proiectul de HG privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 nu a fost aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. Doar câteva inspectorate școlare au publicat broșura.

Calendar probe de aptitudini 2026

11 – 12 mai 2026: Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de aptitudini.

13 – 15 mai 2026: Înscrierea pentru probele de aptitudini.

18 – 22 mai 2026: Desfăşurarea probelor de aptitudini.

25 mai 2026: Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini.

Depunerea contestaţiilor la probele de aptitudini (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

29 mai 2026: Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor, la probele de aptitudini. Transmiterea, în format electronic şi în scris, către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată.

17 iunie 2026: Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată.

Actualizarea de către comisiile din unitățile de învățământ liceal vocațional a listelor candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaţilor corigenţi, repetenţi, amânaţi sau exmatriculaţi, în aplicația informatică centralizată.

8 iulie 2026: Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date judeţene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

9 iulie 2026: Validarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor admişi la liceele/clasele la care s-au susţinut probe de aptitudini şi comunicarea rezultatelor în unitatea de învăţământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată.

13 iulie 2026: Ridicarea/Transmiterea de la liceele vocaţionale a anexelor fișelor de înscriere ale candidaţilor care nu au fost admişi la clasele pentru care au susţinut probe de aptitudini. Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, precum și candidaților care au fost admiși dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată.

14 iulie 2026: Transmiterea, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor declaraţi admişi, în fiecare judeţ, la clasele pentru care s-au susţinut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă 2026

11 – 12 mai 2026: Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

13-15 mai 2026: Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

NOTĂ: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională pot fi depuse la unitatea de învăţământ de provenienţă până la data de 25 mai 2026.

18 – 22 mai 2026: Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

25 mai 2026: Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

29 mai 2026: Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată.

2 – 3 iunie 2026: Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

8-10 iunie 2026: Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ de proveniență.

18 iunie 2026: Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată.

Sursa edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Cât costă reabilitarea termică a unui bloc la Pașcani

Lucrările de reabilitare termică a blocului P1 de pe Aleea Grădiniței din Pașcani sunt estimate la peste 6,3 mil. lei, inclusiv TVA. Așa reiese din documentațiile și indicatorii tehnico-economici propuși spre aprobarea legislativului local la inițiativa primarului Marius Pintilie,...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară pe 18 august

Legislativul pășcanean este convocat in ședință extraordinara pe 18 august de la ora 09.00. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza P.Th + D.E. și a indicatorilor  tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Eficientizarea Energetică Clădiri...

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...
Paşcani
cer senin
19.8 ° C
19.8 °
19.8 °
44%
0.7m/s
0%
S
31 °
D
37 °
lun
36 °
mar
31 °
mie
25 °

Niciun articol afișat