Admiterea 2014: Cum se va da admiterea la Universitatea „Cuza”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi a stabilit, conform Ordonanţei de Urgenţă 117/2013, că admiterea pentru noul an universitar va pune accent în special pe rezultatele de la bacalaureat. Astfel, din oferta educaţională pentru anul 2014-2015, viitorii absolvenţi de liceu au la dispoziţie 72 de specializări diferite la cele 15 facultăţi ale instituţiei de învăţământ superior.
Mai mult, pentru sesiunea următoare, „Cuza“ a scos la bătaie 3.600 de locuri la buget, cifră de şcolarizare care a fost propusă de către universitate pentru aprobare de la Ministerul Educaţiei Naţionale.
„Numărul final de locuri va fi anunţat după ce ministerul va aproba cererea înaintată de universitate. Toate cele 15 facultăţi vor lua în considerare notele obţinute la bacalaureat, fie media, fie anumite probe, dar o parte dintre acestea au şi probe suplimentare“, au precizat reprezentanţii universităţii într-un comunicat remis presei.
La fel ca anul trecut, şi anul acesta unele facultăţi vor organiza probe suplimentare de examinare a celor care vor să devină studenţi. Candidaţii la cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport vor da o serie de teste pentru a se determina aptitudinile sportive, iar pentru specializarea Kinetoterapie vor da un examen în materia de Biologie pentru clasa a XI-a.
Facultatea de Drept este singura care organizează un examen scris la limba română, care conţine şi întrebări de gramatică, care va valora 50% la admitere.
Ultimele specializări care vor avea probe suplimentare sunt pedagogia în învăţământul primar şi universitar şi Teologia ortodoxă pastorală, care vor organiza teste pe specialitatea profilului acestora.
Universitatea a cerut cele mai multe locuri bugetate pentru Facultăţile de Economie şi Administrarea Afacerilor, 850 de locuri, Facultatea de Litere, 440, şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, 350.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Meteorologii anunță o lună cu temperaturi de foc. Prognoza ANM până pe 20 iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat, vineri, că intervalul 22 iunie – 20 iulie va fi caracterizat de temperaturi peste valorile normale şi de un deficit de precipitaţii la nivelul întregii ţări.   Săptămâna 22.06.2026 – 29.06.2026 Valorile termice...

Surprize mari pe lista celor expropriați în jurul Iașului pentru construirea Autostrăzii A8. Oameni de afaceri, notari, politicieni și soțul șefei de la Curtea...

Multe nume cunoscute pe lista persoanelor fizice și juridice cărora Statul Român le va achita diferite sume de bani în contul unor suprafețe de teren expropriate în vederea construirii Autostrăzii A8 pe raza județului Iași. Aceștia vor primi zeci...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Cine se aseamănă se adună – nu este o sentință, ci o observație

Deputatul Bogdan Cojocaru: ❗️ Cine se aseamănă se adună - nu este o sentință, ci o observație. Animalul politic autentic nu se recunoaște după principii, ci după instinctul de supraviețuire. Cât timp problemele sunt ale altora, discursul este despre...

Trei tineri au bătut zdravăn doi vecini pe motiv că la rândul lor au fost bătuți de un altul. „Ca prin vis”

Plecați la urat cu „cerbul”, trei tineri din Cotnari au bătut măr doi consăteni în propria ogradă. Cauzele incidentului au rămas neclare. Procurorii au menționat un conflict spontan, pe fondul alcoolului consumat de agresori. Apărarea a invocat o eroare: agresorii...

Tabăra Muncel, singura tabără funcțională din județul Iași, este ocupată aproape integral până în toamnă. „Este în topul taberelor din România”

Singura tabără școlară de stat care mai funcționează în județul Iași este aproape complet rezervată pentru această vară. Este vorba despre Tabăra Muncel, situată în localitatea Muncelu de Sus, comuna Mogoșești-Siret, la aproximativ 85 de kilometri de municipiul Iași,...

De ce primesc pensionarii banii pe card cu două zile mai devreme în iulie. Calendarul plăților de luna viitoare și noile modificări

Pensionarii care își primesc drepturile prin cont curent sau pe card vor avea acces la bani mai devreme în luna iulie 2026. În mod normal, pensiile sunt virate în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu...

Un nou proiect pentru seniorii pășcăneni la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani

Vești bune pentru seniori: Hi Digital ajunge în 15 biblioteci noi din România Tehnologia devine mai ușor de înțeles atunci când ai pe cineva alături. De aceea, încă 15 biblioteci din România se alătură programului Hi Digital al Fundației...

Carne proaspătă și preparate pe gustul tuturor, la Star Carn Pașcani (P)

Pentru cei care își doresc produse proaspete și ingrediente de calitate pentru mesele de zi cu zi, carmangeria Star Carn din Piața Agroalimentară Vale Pașcani vine cu o ofertă variată, pregătită zilnic pentru clienți. În vitrine se găsesc carne de...

Care a fost cauza incendiului de la stația de vagoane din Pașcani

O neglijență în timpul unor lucrări la acoperiș a dus la izbucnirea incendiului de miercuri după-amiază la o hală de reparații vagoane de la fosta uzină Remar. Aceasta este concluzia la care au ajuns pompierii în urma cercetărilor efectuate...
Paşcani
nori împrăștiați
25.4 ° C
25.4 °
25.4 °
51%
3.2m/s
0%
vin
27 °
S
28 °
D
28 °
lun
29 °
mar
26 °

Niciun articol afișat