Admiterea de toamnă la universităţile ieşene. Unde şi câte locuri sunt disponibile

Toamna se numără “bobocii” la universitățile ieșene. Săptămâna viitoare are loc sesiunea de toamnă pentru admiterea la studii de licență, iar instituțiile de învățământ superior din Iași și-au anunțat deja oferta de locuri rămase neocupate. Două facultăți din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, de exemplu, nu mai organizează sesiunea de toamnă, întrucât toate locurile au fost ocupate în prima sesiune de admitere, din iulie.

La Universitatea de Științele Vieții din Iași înscrierea pentru admiterea pe unul din locurile scoase la concurs în sesiunea de toamnă, la studii de licență, va avea loc în perioada 4 – 7 septembrie. Însă platforma online a fost deschisă deja, pentru preînscriere, începând cu fata de 28 august și va rămâne așa până pe 6 septembrie.

Rezultatele admiterii vor fi afișate pe 8 septembrie, iar candidaţilor declarați admiși le-a fost dedicat intervalul 8 – 12 septembrie ca perioadă de înmatriculare, în care vor încheia contractul de şcolarizare şi vor achita taxa de înmatriculare în valoare de 100 lei.

În total, USV mai are disponibile pentru sesiunea de toamnă 160 de locuri la buget și 187 de locuri cu taxă.

•        Cele mai multe locuri rămase pentru sesiunea de toamnă sunt la Facultatea de Agricultură (60 la buget și 67 cu taxă) și sunt împărțite pe cele patru domenii de studiu.

–        pentru domeniul Agronomie mai sunt disponibile 34 de locuri la buget și 27 cu taxă (locuri care se împart între specializările “Agricultură”, „Montanologie” și „Exploatarea mașinilor şi instalațiilor pentru agricultură şi industria alimentară”,

–        pentru domeniul Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală nu se mai poate opta pentru locuri la buget, însă mai sunt disponibile 15 locuri cu taxă;

–        pentru domeniul Ingineria produselor alimentare, specializările “Tehnologia prelucrării produselor agricole” și „Protecţia consumatorului şi a mediului” au disponibile 21 de locuri la buget și 20 cu taxă,

–        iar pentru domeniul Biologie, specializarea Biologie, mai sunt disponibile 5 locuri la buget și 5 cu taxă.

•        Facultatea de Horticultură mai are disponibile 26 de locuri la buget, din care 12 sunt pentru domeniul Horticultură, 5 pentru Ingineria Mediului și 9 pentru domeniul Biotehnologii. Cu taxă se mai poate candida pe unul dintre cele 23 de locuri de la Horticultură, sau pe cele zece locuri scoase la concurs în fiecare dintre domeniile Ingineria Mediului și Biotehnologii.

•        La Medicină veterinară, unde a fost cea mai mare concurență în sesiunea din iulie mai sunt 5 locuri la buget. Iar pentru cei care vor să studieze medicina veterinară cu taxă, în limba engleză, mai sunt disponibile, de asemenea, alte 5 locuri.

•        Alte zece locuri bugetate mai sunt la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (din care nouă locuri sunt pentru Zootehnie și un loc pentru Ingineria produselor alimentare). Cu taxă, însă, mai sunt disponibile 50 de locuri la această facultate. (vezi aici detalii: https://www.uaiasi.ro/admitere/studii-de-licenta.php)

În total, USV are în sesiunea de toamnă 47 de locuri la buget destinate românilor de pretutindeni (din care 17 cu bursă și 30 fără bursă). În afară de acestea, mai sunt alte 12 locuri bugetate (două pentru absolvenții de licee din mediul rural, trei pentru rromi, patru pentru tinerii proveniţi din sistemul de protecţie socială, două pentru persoane cu nevoi speciale / dizabilităţi și unul destinat formării cadrelor didactice).

Admiterea candidaților pentru programele de licență, la USV din Iași, se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (nota de la proba scrisă de Limba și literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
2.1m/s
32%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat