Adolescentă batută grav. A ajuns la spital cu numeroase traumatisme la cap și pe corp

Din ce în ce mai multe agresiuni la Spitalul din Paşcani. Numai în ultimele de ore doi bărbați şi o femeie au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost bătuți. Cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, victimele nu mai depun plângere la Poliţie după ce sunt externate.

Marţi după amiază, a ajuns la CPU o tânăra în vârstă de 18 ani din Todirești cu mai multe lovituri în zona capului şi fetei. După investigaţiile medicale s-a constatat că adolescenta prezenta şi o contuzie toraco abdominală. Medicii urgentiști i-au acordat îngrijirile medicale şi i-au prescris tratament la domiciliu. Fata nu a spus cine a bătut-o şi de ce.

Câteva ore mai târziu, pe 11 mai în jurul orei 21.00 un bărbat din Herești, comuna Cristeşti a solicitat ajutor medical după ce a fost victima unor agresiuni. Bărbatul, în vârstă de 45 ani prezenta traumatism toraco abdominal şi mai multe lovituri la cap. De asemenea, consumase alcool şi nu a știut să spună cine l-a bătut. După investigaţiile medicale acesta a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Tot în jurul orei 21.00 un alt tânăr din Paşcani a fost bătut. Martorii la eveniment au solicitat ajutor prin numărul de urgenţă 112 iar un echipaj Smurd l-a transportat pe acesta la Spitalul Municipal. În urma investigaţiilor s-a constatat că loviturile primite nu sunt grave şi a fost lăsat să plece la domiciliu.

Până acum, victimele nu au făcut plângere la Poliţie, însă au la dispoziţie 90 de zile pentru a face acest lucru.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat