Afaceri păguboase cu lemne. Trei tineri au fost prinși și amendați

Infracțiunile din zona furturilor de lemne, fie că sunt pentru folosință personală sau pentru a abține avantaje materiale, nu ocolesc nici categoriile de vârstă mai tinere.
Vineri după amiază a avut loc o acțiune pentru verificarea transporturilor de lemne și depistarea, după caz, a persoanelor care taie ilegal, sustrag sau transportă material lemnos fără documente legale însoțitoare.
Astfel poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și cei de la Poliţia Rurală, însoţiţi de jandarmi şi specialişti ai Direcţiei Silvice Iaşi au avut acțiuni în zona Pașcani- Hârlău, (în comunele Sireţel, Vînători, Tătăruşi, Moţca, Lespezi, Scobinţi, Cotnari, ) pentru depistarea persoanelor care taie ilegal, sustrag sau transportă material lemnos fără documente legale de provenienţă.

Reprezentantul Inspectoratului de Poliție din Iași ne-a dat și câteva exemple în acest sens.
Pe raza comunei Sireţel au fost identificaţi R. Gheorghiţă de 22 ani, Z. Daniel, de 19 ani și D. Tiberiu, de 22 ani, din localitate care transportau cantitățile de 1,107 mc, 0,846 mc și 0,350 mc lemn foc fără documente de provenienţă; D. Dan de 25 ani, din comuna Slatina, jud. Suceava transporta 4,1 mc cherestea cu o autoutilitară pe raza comunei Tătăruşi fără documente de provenienţă.

În urma acestor verificări, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 15 mii de lei și au fost confiscați aproximativ 10 metri cubi de lemne, atât cherestea, cât și lemne de foc, cu valoare de aproape 20 de mii de lei.
Tinerii au fost au fost sancţionaţi conform legii, primind fiecare o amendă de 2000 lei, iar lemnele au fost confiscate şi predate în custodie Ocolului Silvic Paşcani.

PULSUL ZILEI

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...

Reguli mai aspre pentru comercianți. Ce informații trebuie să primească românii despre garanții șreparații și actualizări software

Au intrat în vigoare noi reguli privind protecția consumatorilor, care îi obligă pe comercianți să ofere informații suplimentare despre produsele comercializate, de la garanții și posibilitatea de reparare până la actualizările de software și disponibilitatea pieselor de schimb. Modificările...

Adio, boli? Anthropic anunță că modelul său AI, Claude, a descoperit o ”foarfecă” genetică

Descoperirea, realizată de o mie de agenți Claude, în 21 de ore, este încă „preliminară”, dar ar putea duce la apariția unei noi „foarfeci genetice” Nu este un „nou CRISPR” (o tehnologie revoluționară care permite oamenilor de știință să editeze...

Ai lucrat în România și în străinătate? Când poți primi pensie din două țări și cum sunt luați în calcul anii de muncă

Românii care au lucrat în țară și în alte state europene pot valorifica perioadele de asigurare acumulate în fiecare sistem atunci când solicită pensia. Acestea sunt luate împreună în considerare pentru stabilirea dreptului, însă fiecare stat calculează și plătește...

Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele...

Rovinietele încă valabile pentru autoturisme vor putea fi folosite și după 1 octombrie 2026, până la data expirării, indiferent de norma de poluare a mașinii. Noile tarife, stabilite în lei, se aplică celor a căror perioadă de valabilitate începe de...

În anul universitar 2026-2027, studenții au reducere 90% la călătoria cu trenul doar între localitatea de domiciliu și facultate / Studenții din anul I...

În cursul anului universitar 2026 / 2027, studenții români/străini în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Incompetență și iresponsabilitate la Consiliul județean Iași condus de liberalul Costel Alexe

A trecut un an de la tragedia care a avut loc la Spitalul pentru Copii Sfânta Maria din Iași, un an de când 7 copii internați la această unitate medicală au murit din cauza unei infecții din secția...

Palatul Culturii din Iași lansează „Regina” și „Regalis”, două parfumuri inspirate din identitatea orașului

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași extinde gama de produse destinate promovării imaginii instituției prin lansarea a două parfumuri, „Regina – The Key of Grace” și „Regalis – The Key of Memory”. Noile produse, destinate publicului feminin și masculin, sunt...

Miracol după tragedia de la Stolniceni-Prăjescu! Tânăra grav rănită în accident și-a revenit spectaculos din comă. Fiica ei este internată la Spitalul de Copii

Ramona Petrache, tânăra grav rănită în accidentul petrecut miercuri, 23 septembrie, în comuna Stolniceni-Prăjescu, și-a revenit în mod miraculos. A fost detubată, respiră singură și poate vorbi. Fiica sa, în vârstă de doi ani, este internată încă la Spitalul...
Paşcani
cer senin
14.5 ° C
14.5 °
14.5 °
78%
3m/s
0%
mar
20 °
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat