Agricultura ieseana va primi 50 de milioane de la Uniunea Europeana.

Iasul este unul din judetele unde se vor investi sume uriase din fonduri europene • In acest an, au fost contractate sute de proiecte de catre fermierii ieseni • Majoritatea dintre acestia vor construi ferme vegetale sau zootehnice sau microintreprinderi

Sute de ieseni vor primi fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana. Majoritatea celor care au depus proiecte au semnat deja contractele de finantare si vor primi in acest an banii necesari investitiilor. Acestia au solicitat fondurile europene in ultimii doi ani prin intermediul masurilor de finantare derulate de Centrul Regional pentru Finantarea Investitiilor Rurale (CRFIR) Iasi, iar in urma evaluarii si selectarii proiectelor, acestea au semnat contractele prin care vor primi banii de la Uniunea Europeana.

Numai in acest an iesenii au solicitat fonduri in valoare de 50 de milioane de euro, fiind vorba de 258 de contracte deja semnate.

Majoritatea dintre acestia vor investi banii in ferme zootehnice, vegetale sau microintreprinderi sau se vor instala ca tineri fermieri.

Astfel, in cadrul masurii 121 – Modernizarea exploatatiilor agricole au fost depuse proiecte pentru achizitionarea de utilaje, construirea unor ferme de vaci, sere cu ciuperci si infiintarea unor livezi. Una dintre firmele care a obtinut aproape doua milioane de euro de la Uniunea Europeana va construi cu banii primiti o ferma zootehnica. SC Eco Inovation SRL va construi o ferma de vaci in comuna Prisacani. Valoarea totala a proiectului este de 1,9 milioane euro.

O alta masura prin intermediul careia iesenii vor obtine fonduri europene este 123 – Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere. Zeci de proiecte au fost selectate pentru finantare, iar una dintre firmele care va obtine fondurile de la UE este SC Ideal Gama Construct SRL. Proiectul in valoare de 1,1 milioane euro prevede realizarea unei baze de depozitare a cerealelor in comuna Strunga.

Masura 312 – Crearea si dezvoltarea de microintreprinderi a avut succes printre ieseni in ultimii ani, acestia accesand fonduri de peste 15 milioane de euro pentru investitii in acest domeniu.

Una dintre societatile care va primi banii nerambursabili in acest an este SC Mireva Tec SRL care va construi un atelier de mecanica generala in comuna Lespezi. Valoarea totala a proiectului este de 183.640 de euro.

sursa bzi

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
câțiva nori
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
69%
1.9m/s
0%
mie
20 °
J
19 °
vin
17 °
S
18 °
D
8 °

Niciun articol afișat