Ajutor încălzire locuință 2021: Cererile se pot depune până pe 15 octombrie

Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței poate fi cerut, în fiecare an, până la jumătatea lunii octombrie. Prin depunerea unei cereri până la acest termen, cei cu venituri mici, care nu pot acoperi integral costurilor pe care le au cu asigurarea căldurii acasă, în timpul sezonului rece, pot cere bani de la primăria localității în care stau. Chiar dacă sezonul rece din acest an ar fi trebuit să fie ultimul în care ajutorul de încălzire se dă în baza regulilor actuale, autoritățile au decis să amâne introducerea noilor reguli pentru sezonul rece 2022-2023.

Ordonanța de urgență a Guvernului 70/2011 este cea care reglementează acum ajutorul pentru încălzirea locuinței. Cel puțin teoretic, ajutorul de încălzire se va acorda pentru ultima oară, în forma actuală, în sezonul rece 2021-2022.

Asta deoarece, din 1 aprilie 2022, ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi înlocuit de venitul minim de incluziune, care va avea o componentă numită supliment pentru locuire. Altfel spus, suplimentul pentru locuire va înlocui ajutorul pentru încălzirea locuinței.

Așadar, persoanele cu venituri mici vor putea obține în continuare bani pentru a-și acoperi integral sau parțial costurile cu încălzirea în timpul sezonului rece, doar că banii se vor cere în baza Legii 196/2016, începând cu sezonul rece 2022-2023. Concret, persoanele fizice vor cere la primărie venitul minim de incluziune, componenta „supliment pentru locuire”.

Ajutorul va putea fi solicitat în continuare de la primărie. Totodată, rămâne valabil și termenul anual de depunere a dosarului pentru obținerea acestui ajutor: 15 octombrie. Totuși, va apărea o schimbare în cazul ajutorului pentru combustibili solizi/ petrolieri, în acest caz, termenul fiind data de 15 septembrie (cu începere din 2022).

Notă: Venitul minim de incluziune, despre care se pot afla mai multe informații de aici, trebuia să se aplice din 2018, însă a fost amânat de nu mai puțin de trei ori – întâi pentru 2019, apoi pentru 2021 și, în cele din urmă, pentru 2022.

Actualele reguli mai sunt valabile doar pentru acest an

Așa cum stabilesc regulile actuale, ajutorul pentru încălzirea locuinței se cere la primăria localității în care stau solicitanții, până la 15 octombrie 2021. Banii se cer personal sau, dacă solicitantul stă la bloc, prin intermediul asociației de proprietari.

Persoanele cu venituri mici, care nu pot acoperi integral costul încălzirii locuinței și care pot cere ajutorul de stat, sunt persoanele singure sau familiile. Subvenționarea costurilor de încălzire este asigurată în timpul sezonului rece, adică perioada cuprinsă între lunile noiembrie 2021 și martie 2022.

Ajutorul este dat pentru un singur sistem de încălzire, respectiv sistemul principal folosit de persoanele singure sau de familii. Vorbim aici, mai exact, despre acoperirea integrală sau parțială a costurilor cu energia termică în sistem centralizat, energia electrică, gazele naturale sau lemnele, cărbunii, combustibilii petrolieri.

Pentru a putea obține ajutorul, veniturile solicitanților trebuie să fie sub anumite niveluri stabilite prin OUG 70/2011. Spre finalul lui 2020, pragul de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzire a fost majorat la 800 de lei.

Astfel, în cazul energiei termice, ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 800 de lei și de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de maximum 1.082 de lei. Valoarea acoperită de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.

În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 800 de lei.

Chiar dacă cererile pentru ajutor trebuie depuse până pe 15 octombrie 2021, acestea pot fi depuse și ulterior. Totuși, în aceste cazuri, ajutorul nu se va acorda pentru toate cele cinci luni de sezon rece, ci în funcție de lunile rămase la momentul depunerii cererii.

Sursa avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat