Ajutorul pentru centrale a fost aprobat. Iată condiţiile

Legislativul păşcănean a aprobat acordarea de ajutoare sociale pentru achiziţionarea unui sistem de încălzire şi pentru apa menajeră. Proiectul propus de primar şi modificat în urma unor amendamente, conţine o serie de condiţii atât pentru depunerea dosarelor cât şi pentru decontarea sumelor de la bugetul local.
Conform documentului, ajutorul financiar va fi de 2500 lei pentru locuinţele cu o cameră, 3000 lei pentru cele cu două sau trei camere şi de 3500 lei pentru cele cu patru camere.
Pot primi aceşti bani familiile sau persoanele singure care figurau în sezonul trecut cu locuinţa branşată la sistemul centralizat de încălzire şi care s-au debranşat sau urmează să o facă după data de 1 aprilie 2019, de când RAGCL nu a mai furnizat servicii. Banii vor fi acordaţi pentru centralele care urmează să fie cumpărate nu care au fost deja achiziţionate. Beneficiarii trebuie să fie proprietăţi sau coproprietari ai locuinţei unde urmează să fie amplasată centrala.
Consilierii din opoziţie au solicitat să fie acordate ajutoare şi celor care şi-au cumpărat deja centrale individuale, după ce RAGCL a încetat furnizarea serviciilor. În replică reprezentaţii Primăriei spun că nu este legal să fie făcute plăti pentru cheltuielile făcute anterior aprobării acestei hotărâri.

De asemenea beneficiarii nu trebuie să aibă datorii la bugetul local iar venitul net lunar pentru fiecare membru de familie nu trebuie să depăşească 1263 lei lei, adică venitul minim net pe ţara stabilit conform legii. Ajutorul financiar se acordă o singură dată numai pentru locuinţa de domiciliu, reprezentantului familiei. În urma amendamentelor propuse de consilieri s-a renunţat la obligativitatea ca solicitaţii care au datorii la RAGCL să le achite sau măcar să prezinte un angajament de plată şi ca la blocul respectiv să fie instalaţia de gaze naturale, în stare de funcţionare.

Solicitaţii trebuie să depună o cerere tip, însoţită de copiile şi originalele actelor de identitate ale membrilor familie, de proprietate a locuinţei unde urmează să fie pusă centrală termică, adeverinţa de la RAGCL din care să reiese că locuită era branşata la sistemul centralizat de încălzire până la 01 aprilie 2019, adeverinţele de venit şi Certificatul Fiscal că nu are datorii la bugetul local.
De asemenea ei trebuie să completeze şi un angajament prin care se obliga că în termen de 30 de zile să prezinte factura şi dovada achitării pentru achiziţionarea unei centrale termice iar în 180 de zile Procesul Verbal de punere în funcţiune. Iniţial acest termen era de 90 de zile dar consilierii din opozitie au solicitat prelungirea lui.
La dosar mai trebuie depusă şi factura proformă de achiziţionare a centralei precum şi contul în care urmează să fie virat ajutorul de la Primărie. Banii pot fi încasaţi direct de la casieria instituţiei.
Actele trebuie depuse la compartimentul Consiliere, informare şi Relaţia cu Societatea Civilă, dar abia după ce Prefectura Iaşi va valida hotărârea, din punct de vedere legal. Primăria a precizat că va anunţa de când se primesc dosarele iar în maxim 30 de zile, funcţionarii trebuie să facă verificarea documentelor şi ancheta socială, apoi în maxim 10 zile primarul municipiului trebuie să emită o dispoziţie de acordare sau respingere a ajutorului financiar. Edilul municipiului spune că după centralizarea cererilor va fi necesară o rectificare bugetară pentru plata lor. Ajutoarele ar urma să fie achitate din bugetul local cel mai probabil de la începutul lunii noiembrie, până atunci urmand să fie făcute anchetele sociale.
În proiect se mai arată că Serviciul de Asistenta Social va face verificări privind modul de acordare şi folosire a acestor ajutoare financiare. Acolo unde se va constata că banii au fost folosiţi pentru altceva sau au fost obţinuţi în mod nejust, beneficiarii vor fi trimişi în judecată pentru recuperarea prejudiciilor. De asemenea sumele care nu pot fi justificate cu facturi urmează să fie restituite Primăriei.
Menţionăm că ajutorul va fi acordat atât pentru achiziţionarea unei centrele termice de încălzire pe gaz sau curent electric cât şi pentru orice alt sistem individual de încălzire.

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
85%
2.1m/s
33%
J
14 °
vin
12 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Niciun articol afișat