Al doilea angajat al Primariei Pașcani care recunoaște fapta de care este acuzat în dosarul Agrocomplex

Un nou angajat al Primăriei Paşcani recunoaşte faptele imputate dintr-un dosar în care sunt judecaţi doi parlamentari, dar şi primarul municipiului

O nouă angajată a Primăriei Paşcani îşi recunoaşte faptele de care este acuzată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul Monicăi Oneaţă a fost înregistrat ieri la Tribunal.

Oneaţă, registrator la Primăria Paşcani, s-a înţeles cu procurorii pentru o pedeapsă de un an de închisoare cu amânare. Ea a fost acuzată de falsuri într-o cauză în care au fost deferite justiţiei 32 de persoane, printre acestea numărându-se primarul Paşcaniului, Dumitru Pantazi, dar şi parlamentarii Neculai Răţoi şi Florin Constantinescu.
Ieri, acordul de recunoaştere semnat între Marcovschi şi DNA, prin care se precizează că aceasta să fie condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare, a fost judecat de Tribunal, instanţa stabilind ca pronunţarea să fie anunţată mâine.
Dosarul în care a fost implicată funcţionara are la bază un contract semnat între o firmă a lui Pantazi, Agrocomplex şi Primăria Paşcani, în 1997, cu privire concesionarea unei suprafaţe de 60 de hectare. Potrivit procurorilor, la nivelul anului 2007, Agrocomplex, deţinută de actualul primar Dumitru Pantazi, pe atunci viceprimar, avea datorii de aproape un milion de lei la bugetul local.
Pentru a scăpa de plata datoriilor, reprezentanţii societăţii au solicitat Primăriei radierea debitului, invocând calamităţile naturale, fapt acceptat şi votat de consilierii locali. „După emiterea hotărârii Consiliului Local, la data de 25 septembrie 2007, Serviciul Finanţe Publice Locale Paşcani a procedat la ştergerea datoriilor respectivei persoane juridice în sumă totală de 962.950 lei (15.000 lei reprezentând debit curent şi 947.950 lei reprezentând penalităţi contractuale)”, au precizat procurorii.

PULSUL ZILEI

Patinoar fără muzică și cu gratuități, la Pașcani

Și în acest an, în municipiul Pașcani va fi deschis un patinoar pe perioada sărbătorilor de iarnă. Consiliul Local a aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, pentru închirierea prin licitație a 800 de mp din domeniul public,...

Taxe și impozite mai mari și anul viitor. Vor fi aprobate în decembrie

Taxele și impozitele locale pentru anul 2027 vor fi stabilite abia la sfârșitul anului, în luna decembrie. Vor crește în urma indexării cu rata inflației, conform precizărilor primarului Marius Pintilie. De asemenea, este foarte posibil să fie și alte...

Biserica Domnească de la Ruginoasa a primit aviz favorabil pentru restaurare

Biserica Domnească de la Ruginoasa, veche de peste două secole și legată direct de istoria lui Alexandru Ioan Cuza, face un pas important spre restaurare * documentația tehnică a primit aviz favorabil în septembrie 2026 * în același județ,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 30 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 30 SEPTEMBRIE 2026 Vezi aici proiectele de hotărâre discutate și votate de legislativul local. https://www.youtube.com/watch?v=P5HocaDnRNs

Șoferii vor fi opriți pentru anchete de trafic la Pașcani și Moțca. Prima verificare din zonă a avut loc la Maxut

Șoferii care circulă pe drumurile naționale din zona Pașcaniului trebuie să știe că, în perioada următoare, unele mașini vor fi oprite pentru scurte anchete privind traficul rutier. Acțiunile fac parte dintr-un studiu național derulat de CNAIR pentru a afla...

Când o simplă răceală nu mai este doar o răceală. Ce simptome ar trebui verificate la ORL (P)

Nas înfundat, durere în gât, urechi înfundate sau dureroase, tuse, respirație pe gură ori sforăit. Sunt simptome pe care mulți le pun pe seama unei răceli și așteaptă să treacă. Uneori trec. Alteori însă, faptul că reapar sau persistă...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 30 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 30 SEPTEMBRIE 2026 - VIDEO Vezi proiectele de hotârăre ce vor fi dezbătute și votate în ședință de legislativul local, în direct, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=MYfpJYy79Y0

Descindere în Mogoșești Siret: un tânăr reținut după ce ar fi făcut retururi fictive la easybox – VIDEO

Descindere în localitatea Mogoșesti Siret într-un dosar de fals informatic și fraudă informatică în formă continuată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat, pe 28 septembrie, o percheziție domiciliară la...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7

Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7. La Pașcani și la Consiliul Județean, însă, de 6 ani, administrația PNL se împiedică prin birouri. ❗️După atâția ani, iesenii tot aud aceeași placă: “Se face PUZ-ul.” „Se...

Concurs de șah, de Ziua Educației, la Școala Gimnazială Ion Creangă Târgu Frumos

De Ziua Educației, 5 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Ion Creangă din orașul Târgu Frumos va avea loc un concurs de șah. Competiția dedicată sportului minții se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă de la clasele pregătitoare...
Paşcani
cer senin
19.4 ° C
19.4 °
19.4 °
44%
2.8m/s
0%
mie
19 °
J
18 °
vin
17 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat