Alege cariera militară!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile pentru învăţământul militar și civil – beneficiar Ministerul Apărării Naționale, pentru anul de învățământ 2026-2027.

Planurile de școlarizare pot fi consultate accesând următorul link: https://dgmru.mapn.ro/pages/planul-de-scolarizare-al-ministerului-apararii-nationale-pentru-anul-de-invatamant-2026-2027 .

  1. INFORMARE PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL MILITAR

Ministerul Apărării Naţionale desfășoară pentru anul de învățământ 2026-2027 concurs de admitere pentru ocuparea celor 816 locuri disponibile în Colegiile Naționale Militare, astfel:

               – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc – 168 locuri;

               – Colegiul Național Militar” Dimitrie Cantemir” Breaza – 168 locuri;

               – Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia – 168 locuri;

               – Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova – 168 locuri;

               – Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța – 144 locuri.

       Criterii specifice de recrutare (înscriere):

– vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2026 (anul desfășurării concursului de admitere);

– absolvenți ai învățământului secundar inferior sau gimnazial sau să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale – ultima etapă a concursului de admitere:

Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie în vederea participării la procesul de recrutare (înscriere), selecție și admitere în clasa a IX-a la învățământul liceal militar.

Graficul de desfăşurare a activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru învăţământul liceal militar este următorul:

  1. ÎNSCRIEREA candidaţilor se realizează on-line, la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la Biroul Informare-Recrutare, până la data de: 03.04.2026;
  2. SELECŢIA candidaţilor în Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc: în perioada: 16.03-19.04.2026;
  1. evaluare psihologică: test de aptitudini şi chestionar de personalitate;
  2. evaluarea capacităţii motrice (probe fizice): traseu utilitar aplicativ, cu baremul de 1 min. şi 50 sec. şi alergare pe distanţa de 1000 m., cu baremul de 4 min. şi 30 sec.;
  3. interviu de evaluare finală.

Selecția se desfășoară pe parcursul a două zile. Candidații declarați „Admis” în urma susținerii probelor de selecție vor efectua examinarea medicală.

  1. EXAMINAREA MEDICALĂ în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi: în perioada: 23.03-24.04.2026;
  1. Termenul final de întocmire a dosarelor de candidat: 01.05.2026.

Dosarul de candidat se finalizează numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare, iar candidatul este declarat „Admis” la selecţie şi „Apt” din punct de vedere medical.

  1. Data de prezentare a candidaţilor la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc pentru susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor: 18.05.2026;

Susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor: 19.05.2026 (probă eliminatorie, sub forma unui test-grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică (30 itemi); notele obţinute se iau în considerare la calculul mediei finale de admitere).

  1. INFORMARE PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR MILITAR ȘI CIVIL

(pentru formarea OFIȚERILOR ÎN ACTIVITATE)

Ministerul Apărării Naţionale desfășoară pentru anul universitar 2026-2027 concurs de admitere pentru ocuparea celor 546 locuri disponibile în instituțiile de învățământ universitar, astfel:

– Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București – 15 locuri;

– Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 17 locuri;

– Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov – 9 locuri;

– Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța – 11 locuri dintre care 3 locuri la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați;

– Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București – 155 locuri;

– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – 16 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – 57 locuri;

– Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „Emil Palade” Târgu Mureș – 45 locuri;

– Universitatea din Oradea – 34 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 10 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași – 10 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova – 15 locuri;

– Universitatea din București – 11 locuri;

– Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București – 10 locuri;

– Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – 27 locuri;

– Academia de Studii Economice din București – 30 locuri;

– Universitatea Politehnica Timișoara – 7 locuri;

– Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași – 10 locuri;

– Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 5 locuri;

– Universitatea „Transilvania” din Brașov – 19 locuri;

– Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 13 locuri;

– Universitatea „Ovidius” din Constanța – 20 locuri;

Graficul de desfăşurare a activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru învăţământul universitar militar și civil  este următorul:

  1. ÎNSCRIEREA candidaţilor se realizează on-line, la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la Biroul Informare-Recrutare, până la data de: 05.06.2026;
  2. SELECŢIA candidaţilor în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc: în perioada: 16.03-19.06.2026;
  1. evaluarea capacităţii motrice (probe fizice): traseu utilitar aplicativ, cu baremul de 1 min. şi 50 sec. şi alergare pe distanţa de 2000 m., cu baremul de 10.00 min.;
  2. evaluare psihologică: test de aptitudini şi chestionar de personalitate;
  3. interviu de evaluare finală.

Selecția se desfășoară pe parcursul a două zile. Candidații declarați „Admis” în urma susținerii probelor de selecție vor efectua examinarea medicală.

  1. EXAMINAREA MEDICALĂ în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi: în perioada: 23.03-26.06.2026;
  2. Termenul final de întocmire a dosarelor de candidat: 03.07.2026.

Dosarul de candidat se finalizează numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare, iar candidatul este declarat „Admis” la selecţie şi „Apt” din punct de vedere medical.

  1. Susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor:

– Instituțiile de învățământ din rețeaua M.Ap.N. (Universitatea Națională de Apărare, Academia Forţelor Terestre, Academia Forțelor Aeriene, Academia Navală,  Academia Tehnică Militară: 21.07.2026;

  Instituțiile de învățământ din afara M.Ap.N. (Academia de Poliție, Academia de Studii Economice, UMF, alte instituții civile de învățământ superior prevăzute în Planul de școlarizare): la o dată stabilită în raport cu regulamentele proprii ale instituțiilor de învățământ și conform cu tematica examenului de admitere, emisă la nivelul fiecărei instituții.

Admiterea în instituţiile de învăţământ universitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică, Informatică şi Fizică (test grilă cu 27 de itemi).

Pot participa la concursul de admitere candidații care dețin un certificat care atestă nivelul de competență lingvistică, pentru limba engleză, echivalent nivelului B2 din Cadrul european de referință pentru limbi străine, obținut în urma susținerii probei de evaluare a examenului național de bacalaureat sau la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice.

Criterii specifice de recrutare (înscriere):

Se pot înscrie elevii claselor a XII-a şi absolvenţi de liceu cu / fără diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 26 de ani împliniţi în anul 2026 (24 de ani pentru opţiunea „aviație naviganți – piloţi”).

Până la data concursului de admitere trebuie făcută dovada absolvirii examenului de bacalaureat.

  1. INFORMARE PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR ȘI POSTLICEAL

(pentru formarea SUBOFIȚERILOR ÎN ACTIVITATE)

Ministerul Apărării Naţionale desfășoară pentru anul universitar 2026-2027 concurs de admitere pentru ocuparea a 100 locuri disponibile în instituțiile de învățământ universitar, programul de studii de licență Asistență medicală generală, astfel:

– Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – 15 locuri;

– Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „Emil Palade” Târgu Mureș – 30 locuri;

– Universitatea din Oradea – 10 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași – 15 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova – 15 locuri;

– Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara – 15 locuri.

De asemenea, sunt disponibile 1423 locuri în școlile de maiștri militari și subofițeri, distribuite astfel:

  • Școala militară de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I”, Pitești: 200 locuri (maiștri militari), 357 locuri (subofițeri);
  • Școala militară de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc: 160 locuri (maiștri militari), 101 locuri (subofițeri);
  • Școala militară de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Navale „Amiral I. Murgescu”, Constanța: 135 locuri (maiștri militari);
  • Școala militară de maiștri militari și subofițeri pentru comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică, Sibiu: 236 locuri (maiștri militari), 65 locuri (subofițeri);
  • Școala militară de maiștri militari și subofițeri de logistică „Gheorghe Lazăr”, Chitila: 58 locuri (maiștri militari), 111 locuri (subofițeri).

Graficul de desfăşurare a activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru învăţământul militar postliceal este următorul:

  1. înscrierea candidaţilor se realizează on-line, la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la Biroul Informare-Recrutare: până la data de 05.06.2026;
  2. selecţia candidaţilor în Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc: în perioada: 16.03-19.06.2026;
  1. evaluarea capacităţii motrice (probe fizice): traseu utilitar aplicativ, cu baremul de 1 min. şi 50 sec. şi alergare pe distanţa de 2000 m., cu baremul de 10 min.;
  2. evaluare psihologică: test de aptitudini şi de personalitate;
  3. interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocaţională a candidaţilor).
  1. examinarea medicală în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi, în perioada: 23.03-03.07.2026;
  2. termenul final de întocmire a dosarelor de candidat: 17.07.2026;

Admiterea în instituţiile de învăţământ militar universitar și postliceal din subordinea Ministerului Apărării Naţionale și cele care pregătesc pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale se desfăşoară conform regulamentelor acestor instituţii.

Dosarul de candidat se finalizează numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare, iar candidatul este declarat „Admis” la selecţie şi „Apt” din punct de vedere medical.

Criterii specifice de recrutare (înscriere):

Se pot înscrie elevii claselor a XII-a şi absolvenţi de liceu cu / fără diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 30 de ani împliniţi în anul 2026.

Până la data concursului de admitere trebuie făcută dovada absolvirii examenului de bacalaureat.

Candidaţii pentru învăţământul postliceal militar, subofiţeri, arma „auto”, trebuie să posede permis de conducere auto valabil, categoria B şi C. Cei care optează pentru arma „geniu” trebuie să posede permis de conducere auto valabil, categoria B.

Durata școlarizării diferă de la maiștri militari la subofițeri, astfel: 1 an școlarizare pentru subofițeri și 2 ani de școlarizare pentru maiștri militari.

Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate, se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la bazele sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor/studenílor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Candidaţii se înscriu on-line folosind platforma: https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php  (prin crearea unui cont de utilizator care oferă posibilitatea de a începe procesul de recrutare). După constituirea contului de candidat, completarea datelor personale și încărcarea documentelor este obligatoriu accesarea butonului de transmitere către Biroul Informare-Recrutare, pentru validarea contului și a înscrierii.

Candidaţii au obligaţia de a prezenta ulterior, personalului recrutor, documentele în original sau copie legalizată, în vederea confruntării documentelor transmise electronic sau în fotocopie.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Iaşi, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Iaşi, str. Arh. G. M. Cantacuzino, nr. 20 (în spatele Catedralei Mitropolitane din municipiul Iaşi), în perioada specificată mai sus, de luni până vineri între orele 08.00-16.00, marţi între 10.00-18.00.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0232/264.491, 0232/264.492, 0332/414.892 sau 0332/414.893.

Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa: www.mapn.ro sau www.recrutaremapn.ro , ori pe pagina de Facebook a Centrului Militar Zonal Iaşi: facebook@CMZIasi.

Persoană de contact: Mr. Ionuț POPA.

COMANDANTUL CENTRULUI MILITAR ZONAL IAŞI

“General GHEORGHE MĂRDĂRESCU”

Locotenent colonel        

                              OVIDIU DAMIAN

PULSUL ZILEI

Preotul, Pavel Postolachi, va primi titlul de cetățean de onoare pe 8 septembrie 

Preotul, Pavel Postolachi, fost protopop al municipiului Pașcani ar urma să primească distincția de cetățean de onoare în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 septembrie, la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiu.  Titlul a fost aprobat de...

Ultima șansă la viață o costa 50.000 de euro pe o ieșeancă. După ce a murit, statul refuză decontarea fiindcă a plecat la tratament...

Grav bolnavă, o tânără ieșeancă, mamă a doi copii mici, și-a jucat ultima șansă la viață într-o clinică privată din Austria, după ce sistemul medical din țară își atinsese limitele. Deși într-o primă fază tratamentul de urgență a dat...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 20 AUGUST 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 20 AUGUST 2026. Vezi în direct discuțiile din legislativul local și voturile consilierilor pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV. https://www.youtube.com/watch?v=FLx9CdnwAls

Tânăr băut și fără permis, cu motocicleta prin Ruginoasa

IPJ Iasi: DEPISTAT ÎN TRAFIC FĂRĂ PERMIS, CU VEHICULUL NEÎNMATRICULAT ȘI FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUILa data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control o motocicletă care se deplasa pe DN28A, în comuna...

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță, la Ruginoasa. Invitație pentru sâmbătă, 22 august

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță! Centrul Cultural Ruginoasa are deosebita plăcere de a invita locuitorii comunei și numai la un eveniment dedicat unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului românesc – tehnica tradițională de realizare a iei...

Titularizare 2026: lista posturilor pe județe a fost actualizată. Repartizarea profesorilor începe pe 20 august

Lista posturilor didactice disponibile pentru repartizarea profesorilor la Titularizare 2026 a fost actualizată pe 19 august, iar în zilele de 20 și 21 august sunt programate ședințele pentru candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național. Repartizarea se face pentru...

Schimbare la obținerea permisului auto. Documentul pe care solicitanții nu mai trebuie să îl includă în dosarul depus la ghișeu

Persoanele care depun dosarul pentru obținerea permisului de conducere nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă documentul a fost eliberat pe hârtie sau în format electronic. Verificările necesare sunt efectuate de funcționarii serviciilor de permise,...

DIGI lansează patru canale noi care apar doar când e nevoie. Cum funcționează sistemul

DIGI schimbă modul în care distribuie unele transmisiuni sportive și introduce patru canale care nu vor funcționa permanent. Ele apar doar atunci când mai multe competiții se suprapun și nu toate pot fi difuzate pe posturile obișnuite Digi Sport. Noile...

Consumatorii vor putea fi plătiți pentru energia pe care aleg să n-o mai consume. Cum funcționează mecanismul

Ai putea ajunge să primești bani ca să consumi mai puțin curent exact când energia este foarte scumpă. ANRE a aprobat o regulă nouă: consumatorii care acceptă voluntar să-și reducă temporar consumul vor putea fi plătiți pentru energia pe...

Veste dură din partea Guvernului! Se îngheață cheltuielile cu salariile, pensiile şi asistența socială!

Ministerul Finanțelor a transmis Guvernului o informare privind implicațiile depășirii pragului de 60% din PIB pentru datoria publică, după ce datele Eurostat arată că aceasta a ajuns la 60,1% din PIB la sfârșitul primului trimestru din 2026. Cadrul legal...
Paşcani
cer fragmentat
36 ° C
36 °
36 °
26%
5.5m/s
0%
J
38 °
vin
42 °
S
39 °
D
30 °
lun
31 °

Niciun articol afișat