ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAŢIE, PENTRU O VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

politia rutieraSiguranţa rutieră constituie o problemă importantă a societăţii contemporane.

Activitatea de prevenire este o prioritate şi în perioada vacanţei de iarnă 2013 – 2014, când vor fi continuate acţiunile specifice, în cadrul cărora o atenţie deosebită va fi acordată conştientizării categoriilor vulnerabile de participanţi la traficul rutier, respectiv copiilor.

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici:

Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!

Să nu se deplaseze cu patinele/ sania pe partea carosabilă a drumurilor publice!

După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!

STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ !

Copii, să evităm accidentele, învăţând şi respectând câteva reguli de circulaţie!

Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu există trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stângă, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.

În caz de vreme rea (ploaie, ceaţă, polei, ninsoare, viscol) să fiţi mai atenţi atunci când traversaţi strada.

Nu staţionaţi pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!

Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!

Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!

Culoarea verde a semaforului arată că se poate traversa în siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să vă asiguraţi din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi.

În intersecţiile unde nu există semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.

Un alt grup ţintă, îl reprezintă părinţii, cărora le vor fi adresate recomandări, în vederea supravegherii copiilor la locurile de joacă şi prevenirea implicării acestora în accidente.

Conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în zonele frecventate de copii.

PULSUL ZILEI

Documentația pentru avizul ISU de la bazin a fost greșită. Bazinul de înot rămâne închis și în următoarele luni?

Primăria Pașcani nu a obținut autorizația ISU pentru funcționarea bazinului de înot. Cererea a fost respinsă pe motiv că dosarul depus nu a fost complet, iar de atunci au trecut câteva săptămâni de zile, fără ca Primăria să se...

DREPT LA REPLICĂ – SC ALISEB TOURS SRL

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA INFORMAȚIILE DIFUZATE DE ACTUALITATEA TV ȘI NEWS PAȘCANI . COM Referitor la scandalul provocat de către Actualitatea TV și publicația online News pașcani . com, prin materialele difuzate și publicate pe toate mijloacele de comunicare –...

Femeie din Lunca Pașcani amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe stradă. Autorul ar fi cunoscut cu probleme psihice

O întâmplare reclamată pe rețelele sociale a intrat în atenția polițiștilor din Pașcani. O femeie ar fi fost amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe strada Vasile Lupu din suburbia Lunca. Cazul a fost făcut public de o persoană,...

Tânăr din Cristești arestat preventiv după ce a schingiuit un câine

IPJ Iasi: ARESTAT PREVENTIV 30 DE ZILE, PENTRU SCHINGIUIREA ANIMALELOR Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 22...

Bani de la bugetul local al municipiului pentru lucrările de pictură de la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani 

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani ar putea primi un sprijin financiar de 100.000 de lei din bugetul local al municipiului, pentru continuarea lucrărilor de pictură aflate în desfășurare. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 25 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 25 SEPTEMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate in cadrul sedintei în direct aici: https://www.youtube.com/watch?v=MZXA7cBiDOY

Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia. În Parlament sunt discutate soluții legislative prin care asociațiile de proprietari să poată instala panouri fotovoltaice...

Cum va fi vremea în luna octombrie. Meteorologii anunță temperaturi peste mediile normale

Administraţia Naţională de Meteorologie a reactualizat prognoza meteo pentru următoarele patru spotpmâni, în intervalul 28 septembrie-26 octombrie. Vremea se va schimba treptat în România în următoarea perioadă. După un început de interval cu temperaturi apropiate de normal, valorile termice...

Prețurile la gaze ar putea creşte cu 20%. Ce s-ar întâmpla cu facturile românilor de la 1 noiembrie

Vorbim de scumpiri în val, nu doar la motorină şi benzină, nu doar la alimente. Practic, vom da mai mult pe tot ce putem da bani. Bani să fie şi mai ales pentru facturi. Furnizorii au început deja să trimită...

Trei tâlhari au șterpelit clopotul unei biserici, l-au tăiat în bucăți și l-au vândut unui centru de recuperare materiale. Parohul și-a dat seama de...

Trei hoți au furat din mers clopotul unei biserici. Parohul a constatat furtul abia după câteva zile, clopotul fiind deja tăiat în bucăți și vândut la un centru de recuperare a materialelor de pe Drumul Hoților. Polițiștii i-au avut...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.8 °
18.8 °
45%
1.3m/s
0%
vin
18 °
S
20 °
D
19 °
lun
18 °
mar
17 °

Niciun articol afișat