back to top
vineri, februarie 27, 2026
0.1 C
Paşcani

Alegeri la Protopopiatul Pașcani, pentru Adunarea Eparhială. Vasile Pleșca, Neculai Lupu și părintele Juncanariu, reconfirmați în funcție

Eveniment important la Protopopiatul Paşcani, joi dimineața, 5 mai. Peste o sută de preoți au participat la alegerile în cadrul cărora s-au desemnat membrii mireni și clerici care vor reprezenta protopopiatul din municipiu în Adunarea Eparhială din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 

Au fost trei propuneri pentru mireni, din rândul oamenilor de afaceri, și anume, Vasile Pleșca, Neculai Lupu și Vasile Sandu, toți directori ai unor mari societăți din oraș. În urma voturilor, primii doi au fost desemnați membrii titulari, iar cel de-al treilea și anume, Vasile Sandu, membru supleant.

Tot în cadrul acestei întâlniri au fost alegeri și pentru desemnarea unui membru din partea clericilor, care să reprezinte protopopiatul în cadrul Mitropoliei. A fost ales preotul Ioan Juncanariu, de la parohia din suburbia Lunca. Toți cei trei aleși joi, sunt reconfirmati în funcție, ei deținând și mandatul anterior, 2018-2022.

Alegerile au loc odată la patru ani, astfel că mandatul noilor aleși va expiră în 2026.

Potrivit Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este un organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Adunarea se compune din reprezentanții aleși ai clerului și ai credincioșilor (mirenilor).

Adunarea Eparhială este formată din cinci comisii de lucru permanente: Comisia administrativ-bisericească, Comisia culturală și educațională, Comisia economică, bugetară și patrimonială, Comisia social-filantropică și Comisia organizatorică, juridică și de validare.

PULSUL ZILEI

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...

Cazul Mariana Ojică! Primăriei Pașcani îi pasă?

Cazul social al pășcănencei Mariana Ojică care trăiește într-o garsoniera la căminul Remar din zona Vale, în frig si cu acoperișul spart a stârnit numeroase reacții. Din donațiile de la cetățeni au fost strânsi cca 10000 lei din care...

Concurs cu premii și povești: elevii se întrec pe opera lui Ion Creangă, la Casa de Cultură Pașcani

Elevii din Pașcani sunt invitați să redescopere literatura clasică românească printr-un concurs dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți autori. Luni, 2 martie 2026, de la ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, va avea loc o nouă...

Un individ a furat flori din Biserica Catolică din Pașcani. Imagini surprinse pe camere video – FOTO

Incident neobișnuit în noaptea de 24 spre 25 februarie, în municipiul Pașcani. În jurul orei 3:00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lua flori din curtea Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova”. Totul s-a...

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în „Miercurea Sirenelor”. Exerciții similare în toate localitățile din județ

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în "Miercurea Sirenelor". Exerciții similare în toate localitățile din județ în cadrul Săptămânii Protecției Civile. "În baza adresei nr. 2500706 din 19.02.2026 transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Mihai Sturza" al...

7 noi centre de expertiză în boli rare, patru dintre ele în premieră în România. Ce înseamnă noile acreditări pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi de centre de expertiză în boli rare,ajungând astfel la 58 în total. Extinderea Rețelei Naționale de Centre de Expertiză pentru Boli Rare este un pas strategic pentru îmbunătățirea managementului bolilor rare...
Paşcani
câțiva nori
0.7 ° C
0.7 °
0.7 °
87 %
1kmh
13 %
vin
5 °
S
9 °
D
11 °
lun
10 °
mar
5 °

Niciun articol afișat