Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din acest motiv, sunt întârziate unele proceduri și norme privind activitatea spitalului. Mai mult, nu a fost încă aprobat planul de audit pentru anul 2026. Toate acestea au fost transmise consilierilor locali printr-o adresă trimisă în cursul zilei de joi, 26 februarie a.c., având în vedere că, în cadrul ședinței reunite a comisiilor de specialitate, a fost avizată noua organigrama a Spitalului de Urgență Pașcani. documentul a fost prezentat și susținut de managerul interimar al spitalului, Ionuț. Câmpeanu – foto.  Proiectul va fi supus aprobării legislativului local în ședința programată pe 27 februarie, de la ora 10:00.

Conform noii organigrame, unitatea medicală are aproape 800 de posturi, dintre care 623 sunt ocupate și 170 vacante. Dintre acestea, cele mai multe (587 de locuri de muncă) sunt destinate asistenților medicali, infirmierelor, îngrijitoarelor, registratorilor, brancardierilor și altor categorii ce fac parte din personalul sanitar mediu sau auxiliar.

Instituția are 41 de posturi pentru muncitori, dintre care 30 sunt ocupate și 11 libere.

Totodată, conducerea spitalului propune o serie de modificări în organigramă. Printre acestea se numără transformarea unor posturi ocupate în posturi vacante și invers. De asemenea, unele posturi de medici primari vor fi transformate în posturi de medici specialiști, pentru a fi mai ușor de ocupat. Sunt prevăzute și alte ajustări, cum ar fi transformarea unui post de statistician principal în registrator medical.

Reprezentanții spitalului precizează în documente că aceste modificări nu vor duce la creșterea cheltuielilor de personal.

Astfel, atragerea de medici rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru Spitalul de Urgență din Pașcani, în condițiile în care lipsurile din anumite specialități îi afectează direct pe pășcăneni, dar și pe locuitorii comunelor din împrejurimi, care sunt nevoiți să apeleze la sectorul privat sau să meargă la Iași în căutarea specialiștilor.

De precizat este faptul că spitalul are în total 385 de paturi, dintre care 25 pentru spitalizare de zi și 22 destinate însoțitorilor.

Adresa n. 99 din 26.02.2026 – Gospodaru Ionuț, auditor public intern

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
86%
2.9m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
8 °

Niciun articol afișat