Alertă alimentară! Peste 60 de tone de carne de pui cu salmonella, descoperite în magazine

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a descoperit peste 60 de tone de carne de pui cu salmonella în magazinele din țară.

În mai multe magazine din România au fost descoperite de către inspectorii ANSVSA peste 60 de tone de carne de pui, contaminată cu salmonella.

Drept urmare, au fost retrase de la vânzare mulțimi de pulpe și pipote de pui congelate, aici fiind depistată cea mai mare cantitate de salmonella.

Sfatul reprezentanților ANSVSA pentru românii care suspectează că au cumpărat carne de pui cu salmonella

Grav este că oamenii au cumpărat o parte din carnea infectată, iar specialiștii avertizează că până când nu este gătită la peste 70 de grade Celsius să nu fie consumată. Carnea a fost importată din Polonia, a ajuns în fabricile din țara noastră, iar mai apoi în magazine.

”Avem peste 60 de tone de carne de pasăre contaminată retrasă de la raft. Există situații în care avem 500 de km, apoi încă 500 de kg care au fost comercializate către consumatorul final.

Să ne asiguram că tratam termic foarte bine carnea de pasăre pentru că prin tratament la peste 70 de grade, câteva minute, această bacterie se distruge”, a declarat pentru ȘtirileProtv Mihai Ponea, vicepreședinte ANSVSA.

Tot mai multă carne de pui cu salmonella adusă din Polonia în România

Salmonella identificată este una dintre cele periculoase, care poate provoca toxiinfecție copiilor și vârstnicilor, mai avertizează Mihai Ponea. În ultima vreme, tot mai multă carne de pui cu salmnonella a fost descoperită în România din Polonia. Mihai Ponea crede că este benefică o verificare la vamă a cărnii de pui sosită din această țară.

”Am identificat unul din tipuile de salmonella periculoase, salmonella enteritidis, care provoacă toxiinfecții extrem de grave la copii și vârstnici.

sursa fanatik

PULSUL ZILEI

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...

El este șoferul mort în accidentul de la Miclăușeni. Alex Șandor avea doar 18 ani

Alex Șandor, un băiat în vârstă de 18 ani, din Barticești, și-a pierdut viața în urma accidentul petrecut luni, 12 octombrie 2026, în Miclăușeni, comuna Butea@ Băiatul se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, când a pierdut controlul...

Noi reguli pentru trotinete. Cei care le folosesc ar putea avea nevoie de „permis”. Legea a trecut de Senat

Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice.Senatul este primul for sesizat cu acest act normativ, Camera Deputaților fiind...

Românii pot reclama tăierile ilegale de păduri și pot participa la controale. Ministerul Mediului a lansat o nouă platformă

Persoanele care depun sesizări privind tăierile ilegale din păduri pot participa și la controale. Este anunțul autorităților de la Mediu, care au lansat o platformă unde cetățenii pot depune sesizări și pot vedea în timp real controalele comisarilor de la...

Vremea se răcește în toată țara până la începutul lunii noiembrie. Unde sunt așteptate mai multe ploi

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în următoarele trei săptămâni, în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi mai abundente în sud-est în prima săptămână, apoi precipitațiile se vor apropia de valorile obișnuite...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat