Aleşii a căror fiecare vorbă ne costă 1.571 lei. Pe unii nu i-aţi mai văzut de la alegeri!

La împlinirea a patru luni de mandat, practic după primul trimestru de activitate, „Ziarul de Iaşi” face un prim bilanţ al senatorilor şi deputaţilor pe care ieşenii i-au trimis în Parlament. Asta şi pentru că, probabil cu scuza pandemiei, activitatea aleşilor ieşeni pare a fi una dintre cele mai slabe din toate mandatele ultimilor ani. Mai mult, chiar şi cel mai activ parlamentar al ieşenilor, potrivit numărului oficial al interpelărilor şi luărilor de cuvânt, arată că avem de-a face cu o situaţie ridicolă: „campioană” e senatoarea ex-AUR de Iaşi Doana Şoşoacă. Deşi pe primul loc, niciuna dintre activităţile sale ca senator nu a avut în vedere vreunul din proiectele ieşenilor, ba chiar nici ale românilor în general: toate s-au referit la incitări şi aspecte ilegale privind pandemia şi purtatul măştii. În afară de aceasta, senatorul PSD Maricel Popa este primul la luări de cuvânt, iar deputatul PNL Alexandru Muraru la interpelări. Avem însă şi aleşi pe care abia dacă ştim cum îi cheamă: n-au deschis gura decât la depunerea jurământului. Dacă le împărţim per cuvânt din jurământ banii cu care i-am plătit în aceste 4 luni, reiese că fiecare vorbă a acestora a valorat cât unii ce i-au votat câştigă într-o lună: exact 1.571 lei.

Au trecut mai bine de patru luni de când cei 17 aleşi ai judeţului la parlamentarele din decembrie au trecut prin Iaşi să-şi ia patalamalele de senator, respectiv deputat, şi să se grăbească să depună jurământul la Casa Poporului. De atunci, de la alegerile din 6 decembrie, ieşenii au mai avut ocazia să-i vadă doar pe 2-3 dintre ei. Unde-s restul?

Un ales al PSD, campion la cuvântări

La televizor, fără îndoială, Diana Iovanovici Şoşoacă a avut cele mai dese apariţii. Fiind, de altfel, şi cel mai guraliv ales al ieşenilor. Motivul interpelărilor şi apariţiilor sale a fost mai mereu acelaşi. De altfel, mai bine de jumătate dintre întrebările şi interpelările adresate de senatoarea de Iaşi au avut ca subiect nu problemele directe şi specifice ale Iaşului şi ieşenilor, ci restricţiile, vaccinarea şi portul măştii, sau mai curând neportul acesteia. Printre chestiuni au fost totuşi şi câteva referitoare la Iaşi, cum ar fi cea despre „problema substanţelor chimice împrăştiate în aer, apă, sol în Municipiul Iaşi”, care i-a încuiat pe miniştrii Afacerilor Interne şi Sănătăţii (cel al Mediului n-a apucat să răspundă). Nimic însă despre proiectele de anvergură sau acute – autostradă, şosele ocolitoare, SRU, sediul Operei, sală polivalentă etc.

Cu cele 56 de luări de cuvânt în plen, senatorul PSD Maricel Popa „face” cât jumătate din colega sa (care a avut 114 intervenţii), dar merită el primul loc la aceste cuvântări, pentru că le-a axat pe probleme locale. De altfel, el recuperează la interpelări, având 12. Este printre foarte puţinii parlamentari care au mai venit şi în faţa ieşenilor după alegeri.

De la PNL, Iulia Scântei a consemnat până acum 50 de luări de cuvânt în plenul Senatului, fără însă să-i ia la întrebări pe membrii Guvernului, colegii săi de partid sau de alianţă guvernamentală.

Unul dintre cei mai activi parlamentari în mandatul trecut, senatorul USR Marius Bodea pare să nu-şi fi găsit încă ritmul: câteva declaraţii politice şi nicio interpelare sau întrebare. Activitatea lui însă este una mult mai bogată pe plan local, cu numeroase prezenţe în mass media sau în mediul virtual, pe reţelele de socializare. Colegul său de alianţă, senatorul USRPLUS Cristinel-Gabriel Berea, n-a găsit nici el motiv să-i solicite pe premier şi pe miniştrii lui, prin interpelări, dar a intervenit totuşi de câteva ori cu declaraţii în plen.

La Camera Deputaţilor, cei doi aleşi de la AUR au fost cei mai cuminţi aleşi dintre toţi: doar două luări de cuvânt, dintre care şi depunerea jurământului. De altfel, tăcerea acestora e totală şi în afara Parlamentului: ca şi Diana Şoşoacă (ex-AUR), Mihai Albişteanu şi Cristian-Daniel Ivănuţă au evitat până acum să răspundă oricărei întrebări venite din partea noastră.

Dacă Monica Berescu, de la PLUS, îşi vede tăcută de treabă la Cameră, colega ei de alianţă, Cosette Chichirău (USR), se arată mult mai prezentă la Iaşi, unde conduce negocierile echipei de consilieri USR PLUS cu liberalii din Primăria municipiului. Colegul celor două, deputatul Filip Havârneanu, şi-a pus semnătura pe 13 iniţiative legislative. Două dintre cele patru interpelări au ca subiect tăierile ilegale şi furtul de masă lemnoasă.

Un liberal, campion la interpelări

Cele mai aplicate interpelări vin, în mod oarecum neaşteptat, de la un deputat liberal. Deputatul PNL Alexandru Muraru a cerut lămuriri nu doar despre autostradă, spitalul regional, sediul Operei şi PNRR, dar şi despre pasajul pietonal de la Gara Internaţională, despre Planul Urbanistic General şi pasarelele peste Europeană despre care se vorbea până de curând în Valea Lupului. Dacă toate întrebările şi interpelările lui Muraru au vizat Iaşul şi zona adiacentă, declaraţiile în plen au atins şi chestiuni la nivel naţional. Colegii săi de partid, Sorin Năcuţă şi Alexandru Kocsis-Cristea, au fost mult mai modeşti în aceste patru luni.

De departe, Vasilică Toma (PSD) este printre cei mai insistenţi deputaţi. Social-democratul a depus peste 40 de interpelări, cu accent pe infrastructura de transport. Nou-venit în branşa deputaţilor, Marius Ostaficiuc (PSD) s-a legat inclusiv de necesitatea amenajării în scop turistic a Platoului şi dealului Repedea, subiect abordat şi de ziarul nostru, dar fără audienţă până acum nici la Primăria Iaşi, nici la Guvern. Deputatul PSD Vasile Cîtea s-a axat doar pe efectele pandemiei, în vreme ce Silviu Macovei (PSD) a trecut între solicitările sale toate domeniile, de la proiectul autostrăzii până la agricultură şi educaţie.

Scumpi la vorbă: fiecare cuvânt rostit al aleşilor tăcuţi l-am plătit cu 1.571 lei

Potrivit declaraţiilor de avere depuse anul trecut de aleşii Iaşului, cele mai recente declaraţii disponibile public, un parlamentar a primit pe parcursul lui 2019 o indemnizaţie lunară cuprinsă între 11 mii şi 18,6 mii lei, în acord cu prezenţa şi funcţiile deţinute la Cameră. În mod curios, cei 18,6 mii figurează în dreptul bucureşteanului Nicolae Bănicioiu, strecurat în 2016 pe lista candidaţilor PSD ieşeni, şi care în primii trei ani din mandat a deschis o singură dată gura – atunci când a depus jurământul. A recuperat în 2020, dar şi atunci a vorbit o singură dată mai mult de un minut. Rămâne de văzut dacă acest record stabilit pe banii ieşenilor va fi egalat în mandatul din care s-au scurs deja patru luni. Căci, din ce vedem la bilanţul după primele patru luni, sunt câţiva candidaţi serioşi pentru a-i egala „performanţa” lui Nicolae Bănicioiu.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Greu cu procedurile pentru noua conducere de la CLP Ecoserv

Încă un pas pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la societatea locală de transport în comun și salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a trimis avizele consultative pentru...

Simulări de cutremur în instituții din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, organizate de pompieri – FOTO

ISU IASI: „Great ShakeOut 2026” – Pompierii ieșeni, alături de copii, elevi, profesori și angajați, pentru o comunitate mai bine pregătită în caz de cutremur! 📅 Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Legislativul pășcănean în ședinta extraordinară la începutul săptămânii viitoare – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinara luni, 19 octombrie, de la ora 9.30. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ședință va începe cu modificarea bugetului centralizat dar si...

Verificări arheologice pe terenurile din Stolniceni-Prăjescu, în zona viitoarei Autostrăzi A8

Sursa foto: focuspress.ro Anunț important pentru proprietarii de terenuri din Stolniceni-Prăjescu! Nu vă alarmați dacă veți vedea echipe care sapă pe terenurile dumneavoastră. Sunt specialiști care fac verificări arheologice în zona viitoarei Autostrăzi A8, pentru a identifica eventuale vestigii istorice...

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...
Paşcani
câțiva nori
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
71%
5.5m/s
33%
J
12 °
vin
13 °
S
10 °
D
12 °
lun
11 °

Niciun articol afișat