Alianța crapă! ProRomania: Primăria/ Consiliul Local nu este un SRL. Rățoi, acuzații grave privind investițiile

Primarul si viceprimarul municipiului Pașcani se înțeleg tot mai puțin.
Ruptura dintre cei doi este atât de mare încât liberalii analizează varianta încetării colaborării cu Pro România.
Subiectul a fost discutat in ședință organizației locale a PNL din 2 noiembrie a.c, dar o hotărâre ar urma sa fie luată, după ce partidul lui Victor Ponta va lua o decizie privind colaborarea cu PSD, in cadrul unui congres programat la sfârșitul acestei luni.

Edilul si consilierii sai sunt supărați ca viceprimarul Cristian Rățoi nu a susținut prin vot câteva dintre proiectele de hotărâre, cel mai important fiind proiectul de regulament pentru cimitire. De asemenea in ședința legislativului local din 31 octombrie a.c. noul președinte de ședință a fost stabilit din rândul consilierilor din opoziție, cu sprijinul voturilor consilierilor ProRomania dar si a unui consilier liberal. Din acest motiv intre cei doi a avut loc un schimb de replici, in fata microfoanelor. Ulterior, in cadrul unei emisiuni tv Primarul Marius Pintilie a spus ca nu va mai tolera acesta situație si ca va lua o decizie in scurt timp. Pintilie a mai spus ca i-a oferit functia de viceprimar lui Cristian Rățoi ca sa susțină proiectele Pascaniului.

Replica nu a intarzaiat sa apară! Liderul organizației locale, Cristian Rățoi a spus ca ProRomania nu este o masina de vot si ca alianța cu PNL a fost făcută pe baza de încredere, fără semnarea unui protocol, pentru susținerea proiectelor de dezvoltare. In cadrul unei conferințe de presa dar si din declarațiile ulterioare viceprimarul a lăsat sa se înțeleagă ca primarul Marius Pintilie i-ar fi cerut sa nu mai facă investiții in suburbii si ca edilul ar fi amânat cu buna știință o serie de investiții pentru a fi făcute in campania electorală, pe motiv ca pășcănenii uita repede.
De asemenea Claudiu Timofte, purtătorul de cuvânt al ProRomania Pașcani a atras atenția ca Primăria, Consiliului Local si PNL nu sunt SRL-uri.

„ Primarul nu va din buzunarul lui nici voturi in Consiliu nici funcții de viceprimar, nu le da din buzunarului lui ca nu are de unde. Aici ste o colaborare intre doua partide… Daca Pro România, se ducea pe partea stângă cu PSD, nu ii trecea nicio hotărâre domnului primar Pintilie.. In politica nu ești ca la un SRL….”

Menționăm ca alianța care asigura majoritatea in legislativul pascanean este formată din 8 consilieri PNL si 2 consilieri de la ProRomania, In urma înțelegerii dintre liderii celor doua organizații locale, primarul Marius Pintilie a obținut sprijinul pentru aprobarea proiectelor iar viceprimarul Cristian Rățoi funcția de viceprimar.

Începând cu minutul 21

PULSUL ZILEI

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
85%
4.2m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat