back to top
vineri, februarie 27, 2026
0.1 C
Paşcani

Amânarea plății chiriilor pe perioada stării de urgență, adoptată în Parlament. Legea merge la Klaus Iohannis pentru promulgare

Proiectul de lege care permite chiriașilor să solicite amânarea plății chiriilor pe perioada stării de urgență a fost votată în Parlament. Ea urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Dacă va intra în vigoare, chiriașii cărora le-au fost afectate veniturile, în contextul pandemiei, vor putea solicita amânarea plății chiriilor.

Proiectul de lege a fost depus de PSD la Senat și a trecut de votul ambelor camere, Camera Deputațiilor fiind decizională. Camera Deputaţilor s-a întrunit, miercuri, în şedinţă, cu participarea efectivă a mai multor deputaţi pentru a dezbate mai multe proiecte de lege. Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președintele României.

Potrivit prevederilor stabilite, „locatarii – operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat – a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe”, scrie Agerpres.

Plata chiriilor pentru aceste categorii de locatari va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul locatorilor, la cererea locatarilor.

Continuarea pe DIGI24

PULSUL ZILEI

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...

Cazul Mariana Ojică! Primăriei Pașcani îi pasă?

Cazul social al pășcănencei Mariana Ojică care trăiește într-o garsoniera la căminul Remar din zona Vale, în frig si cu acoperișul spart a stârnit numeroase reacții. Din donațiile de la cetățeni au fost strânsi cca 10000 lei din care...

Concurs cu premii și povești: elevii se întrec pe opera lui Ion Creangă, la Casa de Cultură Pașcani

Elevii din Pașcani sunt invitați să redescopere literatura clasică românească printr-un concurs dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți autori. Luni, 2 martie 2026, de la ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, va avea loc o nouă...

Un individ a furat flori din Biserica Catolică din Pașcani. Imagini surprinse pe camere video – FOTO

Incident neobișnuit în noaptea de 24 spre 25 februarie, în municipiul Pașcani. În jurul orei 3:00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lua flori din curtea Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova”. Totul s-a...

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în „Miercurea Sirenelor”. Exerciții similare în toate localitățile din județ

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în "Miercurea Sirenelor". Exerciții similare în toate localitățile din județ în cadrul Săptămânii Protecției Civile. "În baza adresei nr. 2500706 din 19.02.2026 transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Mihai Sturza" al...

7 noi centre de expertiză în boli rare, patru dintre ele în premieră în România. Ce înseamnă noile acreditări pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi de centre de expertiză în boli rare,ajungând astfel la 58 în total. Extinderea Rețelei Naționale de Centre de Expertiză pentru Boli Rare este un pas strategic pentru îmbunătățirea managementului bolilor rare...
Paşcani
câțiva nori
0.7 ° C
0.7 °
0.7 °
87 %
1kmh
13 %
vin
5 °
S
9 °
D
11 °
lun
10 °
mar
5 °

Niciun articol afișat