,Ambasadorii” americani la Paşcani, premiaţi şi lăudaţi în şedinţa Consiliului Local

Şedinţa de astăzi a legislativului păşcănean a debutat cu un moment inedit. Cei doi cetăţeni americani din Corpul Păcii care şi-au încheiat misiunea la Paşcani după doi ani de activitate, au fost premiaţi de Primăria şi Consiliul Local. Este vorba despre Theron şi Sarah LaBounty , care au predate cursuri de limba engleză, el la Colegiul Sadoveanu iar ea la Şcoală Iordache Cantacuzino. Cei doi directori de şcoli le-au mulţumit astăzi în mod public şi au avut numai cuvinte de apreciere la adresa lor.

Mai mult Theron LaBonty a susţinut şi cursuri de programare în calculatoare şi de artă fotografică la Biblioteca Municipala. Directoarea instituţiei însoţită de o parte dintre cursanţi au venit astăzi la acest moment festiv pentru ai mulţumi încă o dată şi pentru ai dărui un cadou.

Vizibil emoţionaţi cei doi americani, soţ şi soţie i-au îndemnat pe aleşii locali să fie mândri de municipiul Paşcani şi de oamenii minunaţi care aici locuiesc. Ei au mulţumit pentru premiile obţinute şi au apreciat colaborarea excelenta pe care au avut-o cu şcolile şi institutiile de cultură din Paşcani .
Menţionăm că misiunea Corpului Pâcii în Paşcani a început acum 5 ani de zile în urma unui proiect demarat de conducerea Colegiului Mihail Sadoveanu din Paşcani, la fel cu s-a întâmplat şi în alte localităţi din ţară. În acest an misiunea a luat sfârşit în ţara noastră pe motiv că prezenţa reprezentanţilor Corpului Păcii ar fi mai folositoare acum în ţările mai sărace, dup ace România a intrat în UE.
Orizont.info

PULSUL ZILEI

Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici

Potrivit Atlasului Mondial al Obezității, pentru prima dată în istorie, numărul copiilor supraponderali şi obezi este mai mare decât cel al subnutriţilor. Aceleaşi statistici arată că 4 milioane de români au probleme cu greutatea, iar fenomenul afectează, tot mai mulți...

Val de viroze din cauza diferenţelor mari de temperatură. Cum ne putem ajuta sistemul imunitar

Primavara pe care am aşteptat-o cu atât de mult drag, ne aduce şi un cadou mai puţin plăcut - virozele respiratorii. Variaţiile de temperatură, dar şi sistemul imunitar slăbit de după iarna lungă şi grea, ne fac mai vulnerabili în...

Lotul A8 Tg Frumos – Lețcani: instanța respinge plângerea Makyol și deblochează evaluarea ofertelor

Curtea de Apel București (CAB) a respins plângerea depusă de turcii de la Makyol la licitația privind construirea segmentului Târgu Frumos – Lețcani, parte din sectorul ieșean al autostrăzii A8. Litigiul datează din noiembrie 2025, cu o decizie parțial în favoarea...

Studenții pot primi burse europene în valoare de 925 de lei. Se așteaptă demersurile din partea universităților

În contextul reducerii fondului național de burse, 39.300 de studenți ar urma să beneficieze de sprijin financiar din fonduri europene, în urma unor demersuri inițiate de vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță. Potrivit informațiilor transmise public, măsura vine după diminuarea bugetului...

Sute de profesori din Iași vor primi post sau completare de normă în alte școli din toamnă. Cauza: mai puțini elevi și noile planuri-cadru

Scăderea numărului de elevi de clasa a VIII-a, aplicarea noilor planuri-cadru pentru clasa a IX-a și creșterea numărului de elevi la clasă au lăsat fără normă completă 201 cadre didactice din județul Iași, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași,...

Ucrainean condamnat la muncă la Iași, după ce beat fiind a fugit cu dubița de Poliția care-l urmărea pe Europeană. Omul e în Ucraina,...

Un ucrainean a fost obligat să muncească în folosul comunității în România, deși acesta nu-și poate părăsi țara din cauza războiului. Măsura a fost dispusă de judecătorii care l-au condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, infracțiune comisă...

„Mama doarme. Are spumițe la gură”. Cum și-a dat seama soțul, aflat în Germania, că ceva nu e în regulă acasă? Era însă prea...

Rețelele de socializare au fost inundate de mesaje de condoleanțe pentru tânăra de 26 de ani din localitatea Bârlești, comuna Erbiceni, care s-a stins din viață ieri, în somn, în timp ce fetița ei de 7 ani credea că...

Tichetele sociale de Paște și Crăciun nu sunt cadouri electorale! PSD-ul insistă, primarul Pintilie refuză. Alte primării au grijă de cei cu venituri mici

Organizația PSD Pașcani insistă ca persoanele cu probleme sociale să primească tichete alimentare de Paști și Crăciun. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost respins deja, dar inițiatorii au revenit cu un alt proiect care ar urma...

Atenție unde parcați mașinile! A început curățenia de primăvară în Pașcani – FOTO

Odată cu încălzirea vremii, a început curățenia de primăvară în municipiul Pașcani, iar șoferi sunt rugați să fie atenți unde își lasă mașinile în următoarele zile. În această perioadă se desfășoară lucrări de curățare a rigolelor și de spălare a...

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur la Colegiul Sadoveanu Pașcani

Soneria de la Colegiul Sadoveanu din Pașcani a anunțat miercuri, 4 martie, nu doar începutul pauzei ci și un exercițiu de evacuare în caz de cutremur. A fost vorba despre o simulare organizată de școală și pompieri pentru a verifica...
Paşcani
nori împrăștiați
5 ° C
5 °
5 °
78 %
3.9kmh
49 %
J
11 °
vin
8 °
S
9 °
D
9 °
lun
11 °

Niciun articol afișat