Amenzi usturătoare pentru agenții economici

Amenzi usturătoare pentru agenţii economici din Hîrlău şi comunele arondate. Politiţii au desfăşurat ieri, 10 iunie, o acţiune pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi de animale, dar şi pentru combaterea încălcării regulilor de circulaţie.

Au fost verificaţi 31 agenţi economici, au fost controlate 49 de autovehicule, fiind legitimate 73 de persoane. Au fost aplicate 29 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor depăşind suma de 6 mii lei. A fost retras 1 certificat de înmatriculare.

De exemplu, pentru că vindeau animale şi produse specifice, fără a îndeplinii condiţiile cerute de lege, poliţiştii au dat amenzi de până la 2 mii de lei.

Şi o femeie a fost amendată pentru că avea ITP-ul expirat de aproape 4 luni de zile la maşină pe care o conducea. Mai mult, soferita a rămas şi fără certificatul de înamtriculare al autovehiculului.

Tot în cadrul campaniei de ieri, poliţiştii au fost distribuite cetăţenilor, peste 150 de pliante cu caracter preventiv.

PULSUL ZILEI

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani organizează o nouă ediție a concursului „Poezia Matematică”, pentru elevii din clasele a III-a și a IV-a

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani organizează cea de-a IX-a ediție a Concursului interdisciplinar de limba română și matematică „Poezia Matematică”, dedicat elevilor din clasele a III-a și a IV-a. Concursul își propune să stimuleze creativitatea și gândirea logică a elevilor,...

Liceul Miron Costin Pașcani dă startul unei noi ediții a Festivalului „Datinile la români”. Pregătiri pentru activitățile de Paște

Liceul Miron Costin Pașcani dă startul unei noi ediții a Festivalului "Datinile la români". Pregătiri pentru activitățile de Paște "🏫Liceul Teoretic ,,Miron Costin” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Școala Gimnazială ,,Iordache Cantacuzino” Pașcani, Grădinița cu Program Prelungit...

De ce nu merg românii la stomatolog. Aproape jumătate nu au fost niciodată în ultimul an

Aproape jumătate dintre români nu au fost în ultimul an la stomatolog, iar unul din patru are cel puțin un dinte lipsă. Cele mai multe probleme sunt în mediul rural, unde, deși a crescut numărul cabinetelor stomatologice, de multe ori...

RCA de la magazin, poştă sau furnizorii de energie. Brokerii, nemulţumiţi: „Dă loc falsurilor”

RCA de la magazinul din colţ, de la poştă sau de la furnizorii de energie. În viitorul apropiat, aşa am putea încheia poliţele obligatorii. Autorităţile lucrează la un set de norme care să le permită mai multora să vândă asigurări....
Paşcani
câțiva nori
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
48 %
7.9kmh
14 %
vin
10 °
S
9 °
D
10 °
lun
12 °
mar
13 °

Niciun articol afișat