Cu animalele la păşunat prin pădure

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Din cauza unor neînţelegeri între câţiva locuitori din suburbia Municipiului – Gastesti, un cioban a cerut ajutorul administraţiei locale din Paşcani, astăzi, la audienţe.

Gavril Ursache, pentru a ajunge la locul de păşunat pe care îl are, este nevoit să treacă cu animalele printr-o suprafaţă de pădure ce aparţine parohiei Gastesti, suprafaţă ce este în litigiu între parohia menţionată şi Ocolul Silvic Paşcani.

În urmă discuţiilor purtate cu viceprimarul oraşului, bărbatul a fost trimis la Ocolul Siliv, mai ales că Prefectura Iaşi a solicitat ca pe fondul forestier de pe rază judeţului Iaşi, să se permită păşunarea în păduri în perioada secetei.

PULSUL ZILEI

CSM Pașcani, ciuruită cu șapte goluri la Putna! Directorul „s-a ascuns”, antrenorii nu își dau demisia!

Echipa de fotbal CSM Pașcani a pierdut un nou meci. Al cincilea din acest sezon, în deplasare la Putna. De această dată cu scorul de 7 - 2, după 1-1 la pauză. Unul dintre antrenorii echipei, Cătălin Damian, spune...

Primarul Pașcaniului, despre săpunul și hârtia igienică de la o grădiniță

Dacă aveți copii la școală sau grădiniță, iar cadrele didactice vă solicită bani pentru săpun și hârtie igienică, ar trebui să nu achitați niciun leu. Este sfatul primarului Pașcaniului, Marius Pintilie. În prima sa postare după o săptămână de...

„Educația nu se repară la croitorie”. Elevii sunt chemați să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie. Protest față de uniforma obligatorie

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, în semn de protest față de proiectul privind uniforma școlară obligatorie. Organizația reclamă că elevii nu au fost...

Polițiștii i-au învățat pe seniori cum să se ferească de fraudele de pe internet. Întâlnire la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani 

După ce au învățat să folosească telefonul, aplicațiile și internetul, seniorii din Pașcani au trecut la o altă lecție importantă: cum să se ferească de cei care încearcă să-i înșele în mediul online sau prin telefon. Joi, 24 septembrie, în...

Noi reguli pentru alocațiile și indemnizațiile acordate copiilor și tinerilor. Ce modificări anunță ANPIS

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță noi reguli privind alocația de plasament și drepturile bănești acordate copiilor și tinerilor. Modificările privesc continuarea măsurii de protecție după majorat, acordarea indemnizației celor care studiază sau lucrează și menținerea...

Pensiile se pot verifica online. Ce servicii sunt deja disponibile în noul sistem CNPP

Noul portal al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) este deja funcțional, iar persoanele asigurate și pensionarii își pot verifica online o serie de informații din sistemul public de pensii. Prin contul din Spațiul Privat Virtual pot fi consultatestagiile...

Somații la blocuri pentru schimbarea contoarelor de apă

ApaVital a început să îi someze pe pășcănenii care locuiesc la bloc să schimbe contoarele de apă de pe casa scărilor. Este vorba mai ales de cei care au încheiate contracte individuale cu operatorul regional de apă și canalizare,...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU – 24 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU - 24 SEPTEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul aleșilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=MJXsh3zbYQ4

Licitație pentru aparatură medicală de 3,7 milioane de lei la Spitalul de Urgență Pașcani – DOC

Primăria Pașcani a lansat licitația pentru furnizarea echipamentelor medicale necesare cabinetelor și spațiilor medicale amenajate în noul ambulatoriu - licitația de pe SEAP poate fi văzută AICI. Valoarea estimată a achiziției este de 3,68 milioane de lei, fără TVA,...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬̗𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞!

În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură din Senat am discutat subiecte diferite, dar care, privite împreună, vorbesc despre același lucru: cum facem ca România să fie mai bine conectată, mai sigură și mai competitivă. Discutăm despre transportul alternativ și despre...
Paşcani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
47%
2.6m/s
0%
J
17 °
vin
17 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat