Amplă anchetă la Iaşi: 50 de acte medicale Covid-19 false. Filiera folosită de cei ce se întorc în ţară

Fals masiv în acte medicale depistat de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi (DSP). Este vorba atât despre certificate verzi de vaccinare, care atestă effectuarea vaccinului anti-Covid, cât şi despre adeverinţe medicale care atestă trecerea prin infecţia cu SARS COV 2 a persoanei pe numele căruia a fost emisă. Surse din cadrul anchetei penale declanşate la Iaşi au declarat pentru „Ziarul de Iaşi” că ar fi vorba despre 50 de astfel de înscrisuri, toate necesare la intrarea în ţară. Filierele consultate de reporterii noştri, ce par inaccesibile acum după anchetele declanşate, arată că ar fi vorba de 100 de euro pentru un astfel de document fals. 

„Un factor îngrijorător este că multe persoane care vin din străinătate se pare că au documente false, care dovedesc fie vaccinarea, fie faptul că au trecut prin boală. De exemplu, sunt persoane care aduc dovezi de vaccinare dar spun că nu au mai fost în România de doi ani, şi totuşi au fost vaccinaţi în România. Sunt cazuri în care un grup mare de persoane care vin din diferite zone din Marea Britanie, şi care aduc dovada că s-au îmbolnăvit aproximativ în acelaşi interval de timp. Am informat organele de specialitate care se vor ocupa de acest lucru. Aceasta ne face să credem că marea majoritate a persoanelor care vin de acolo nu sunt dispuse să respecte regulile de prevenire. Este vorba de zeci de cazuri. Specialiştii MAI au fost acolo şi au identificat un număr de cazuri, şi vom vedea ce urmează” – aceasta este declaraţia făcută ieri de Vasile Cepoi, director DSP Iaşi.

Surse din cadrul IPJ spun că ar fi vorba despre 50 de astfel de certificate şi adeverinţe false. “În urma unor informaţii obţinute cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi folosit documente care să ateste vaccinarea împotriva COVID19 sau trecerea prin boală, susceptibile a fi false, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. De asemenea, poliţiştii ieşeni, împreună cu poliţişti de la Poliţia Transporturi, poliţişti de frontieră şi reprezentanţi ai DSP Iaşi, au efectuat acţiuni pentru identificarea persoanelor care deţin şi utilizează astfel de documente susceptibile a fi false, iar acţiunile continuă şi în perioada următoare”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.

Iată ofertele!

La începutul acestei săptămâni, alţi 11 ieşeni au fost depisataţi cu infecţia cu tulpina Delta a virusului, numărul total al acestora ajungând la 24. Dintre cei 11, şapte sunt din Paşcani. Tot din Paşcani, şi infectaţi tot cu tulpina Delta, sunt şi cei patru pacienţi internaţi la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. “Este îngrijorător ce se întâmplă la Paşcani. Mulţi în această perioadă se întorc acasă. De aceea am solicitat o situaţia a persoanelor care revin din străinătate, pe fiecare localitate în parte. Voi discuta apoi cu autorităţile locale respective, pentru că acolo, este clar, trebuie să vaccinăm mai mult”, a mai spus Vasile Cepoi.

Fiind perioada concediilor, mobilitatea populaţiei este mai mare decât în alte luni ale anului. Mulţi dintre ieşenii care lucrează în străinătate nu sunt vaccinaţi, pentru că, chiar dacă ar exista voinţă, listele de aşteptare pentru imunizare, în ţările europene, sunt foarte lungi. În aceste condiţii, pentru a reveni în ţară din multe state în scenariul galben au nevoie de un test PCR cu rezultat negativ sau o adeverinţă medicală care să ateste faptul că au trecut prin boală. Ştiind că există formă asimptomatică de boală, de frică mulţi apelează la piaţa neagră. Anunţurile sunt postate de regulă fie pe Facebook, pe grupuri de turism, fie grupuri ale românilor din anumite ţări. De exemplu, pe „Forum Grecia” un oarecare Mădălin Ionuţ din Dolj a postat postat următorul mesaj: «Ajut cu teste PCR dar şi cu evitarea carantinei. Detalii în privat sau wap la 0040734xxxxxx» Acelaşi mesaj care se termină cu acelaşi număr de telefon apare pe grupul «Români în Anglia – Londra – UK”, dar şi pe pagina personală a unui oarecare Denis Florin din Craiova. Ultima postare, 26 iulie.

Potrivit informaţiilor neoficiale, un test PCR fals se vinde cu 50 de euro, iar un certificat verde de vaccinare cu 100 euro. Testul e gata în 40-50 de minute, după care „prietenul” trimite dovada, după care plata se face într-un cont bancar. Până acum, politiştii au depistat mai mulţi falsificatori de teste sau certificate verzi. De exemplu, în iunie, poliţiştii au reţinut un bărbat de 51 din Vâlcea care din luna februarie comercializa pe piaţa neagră buletine PCR false contra sumei de 300 de lei. Aproximativ acelaşi preţ este pentru un test real şi al cărui rezultat il poţi avea în doar câteva ore. Rezultatul este trecut într-o bază de date, unde apare şi scopul pentru care ai făcut testul.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat