Analfabeţii la volan ar putea fi traşi pe dreapta

Analfabeţii nu vor mai putea obţine permisul de conducere. Mai exact, deputatul PSD de Neamţ, Ioan Munteanu propune schimbarea Codului Rutier, astfel încât să fie primiţi la şcoala de şoferi şi la examenul auto, doar cei care au absolvit cel puţin 8 clase. În plus, mai propune acesta,  cei care au fost implicaţi, în accidente grave, soldate cu victime, să îşi piardă carnetul definitiv. În prezent, cei care doresc să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere trebuie să îndeplinească trei condiţii de bază: să fie apţi din punct de vedere medical, să facă dovada că au luat lecţii de condus de la un instructor autorizat şi să fi împlinit vârsta de 18 ani. Deocamdată, legea rutieră nu stipulează nimic despre studiile unui aspirant la permisul auto. Aşa că, în trafic întâlnim indivizi care au dreptul legal să conducă, dar care nu ştiu să scrie, să citească şi în consecinţă, nici să descifreze un indicator rutier.

Analfabeţii, liber pe şosele!

Deputatul mai spune că prin iniţiativa sa a urmărit creşterea gradului de siguranţă rutieră în România, dar şi eliminarea corupţiei din sistem. “În ultima perioadă, în România, mulţi participanţi în trafic, analfabeţi, au obţinut permise de conducere, având ca urmare instalarea corupţiei în sistemul de examinare şi, în final, producerea unor accidente foarte grave din necunoaşterea legislaţiei. Au fost multe cazuri de persoane analfabete care au provocat grave accidente rutiere. Vorbim de oameni care nu ştiu să citească, oameni care nu cunosc semnificaţia indicatoarelor rutiere şi nu stiu cum să acţioneze în trafic. Bineînţeles că ne punem întrebarea cum de au reuşit aceste persoane să intre în posesia permiselor. Cum au completat chestionarele? De aceea, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu persoane din diverse domenii am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca cei care doresc să obţină permis de conducere să aibă obligatoriu opt clase”, a declarat deputatul Munteanu.

continuarea aici

PULSUL ZILEI

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...

Reguli noi pentru cookie-uri: butonul „Refuz” trebuie să stea lângă „Accept tot”, iar căsuțele bifate dispar. Camera a votat 205 la 29, Senatul îl...

Reguli noi pentru cookie-uri: site-urile care îți arată un buton „Accept tot” vor trebui să pună lângă el, pe același nivel, un buton de refuz, iar căsuțele bifate din oficiu vor fi interzise. Camera Deputaților, care este for decizional,...

Se prelungește termenul pentru depunerea cererilor în măsurile pentru fermele mici și investiții în plante medicinale și aromatice

A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor în intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” – și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”. Măsurile derulate de AFIR rămân deschise până pe data de...

Reabilitarea și dotarea centrului de zi pentru copii de la Ruginoasa va costa peste 4 milioane de lei! Primăria a lansat licitația

Proiectul privind reabilitarea și dotarea centrului de zi pentru copiii aflați în dificultate de la Ruginoasa va costa peste 4 milioane de lei. Administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP)...

Schimbare pentru șoferii din România. Polițiștii ar putea verifica permisul și talonul direct în bazele de date

Șoferii din România ar putea scăpa de obligația de a prezenta fizic permisul de conducere și certificatul de înmatriculare la un control rutier, dacă polițiștii pot verifica informațiile direct în bazele de date oficiale. Un proiect de modificare a...
Paşcani
cer fragmentat
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
83%
2.1m/s
100%
lun
12 °
mar
12 °
mie
8 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat