ANALIZĂ Bugetul județului Iași, „croit” pe sărăcie. E printre cele mai mari din țară. De ce nu este la fel de performant ca al altor județe similare?

Tot mai multe județe alocă o parte mai mare pentru investiții: cel puțin cinci Consilii Județene au mai mult de 50 la sută din buget la secțiunea de dezvoltare. Iașul stă foarte deficitar la acest capitol de care, în ultimă instanță, se leagă dezvoltarea.

Chiar dacă e comparabil cu cel de anul trecut, adică nu a mai crescut la fel ca în 2024 față de 2023, bugetul schițat de Consiliul Județean Iași pentru anul în curs rămâne printre cele mai mari din țară. De fapt, e „umăr la umăr” cu bugetul propus de CJ Constanța.

Pus în dezbatere publică la sfârșitul săptămânii trecute, dar fără să fie clar când expiră termenul legal de 15 zile și unde pot fi trimise eventualele propuneri și observații ale cetățenilor, bugetul județului Iași pentru anul în curs va fi ceva mai mare de două miliarde de lei. Comparativ, administrația județului Constanța propune un buget de venituri și cheltuieli de cca. 2,1 miliarde de lei.

Și la Iași, și la Constanța, funcționarea administrației, cu tot cu instituțiile publice din subordine, costă mai mult decât este alocat dezvoltării: la Iași, aproximativ trei sferturi din buget, sau 1,6 miliarde de lei, iar la Constanța două treimi, respectiv 1,5 miliarde. Reciproc, 600 de milioane de lei va aloca Iașul pentru investiții (mai ales în sănătate, educație și drumuri județene), iar Constanța, 700 de milioane, din care jumătate merge de asemenea către capitolul sănătate.

Clujul propune la rândul său un buget de 1,68 de miliarde de lei, dar nici clujenii nu reușesc să cheltuiască pe investiții mai mult decât pentru funcționare.

Județele care pariază pe dezvoltare

În schimb, Consiliul Județean Prahova se angajează că investească în dezvoltare un miliard de lei, adică de două ori mai mulți bani decât va cheltui anul acesta pentru funcționare – salarii, utilități, consumabile etc.

Campion de departe la acest raport dezvoltare/funcționare rămâne însă Consiliul Județean Bihor. Chiar dacă bugetul propus este mai mic decât cel de anul trecut, cheltuielile pentru investiții sunt de peste două ori mai mari decât cele pentru funcționare, respectiv 900 de milioane de lei față de 430 de milioane.

Și Brașovul va direcționa mai mult de jumătate din buget către investiții anul acesta. Din cele 770 de milioane de lei de care va dispune în 2025, CJ Brașov alocă 437 de milioane programului de investiții. La fel, Bacăul (439 de milioane din cele 755 de milioane de lei de care va dispune anul acesta) și Suceava (402 milioane din totalul de 773 de milioane de lei).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...

Noi reguli pentru românii care moștenesc o casă, un teren sau o mașină! Cât costă succesiunea în 2026 și ce pași legislativi sunt obligatorii!

Noi reguli pentru românii care moștenesc o casă, un teren sau o mașină! Cât costă succesiunea în 2026 și ce pași legislativi sunt obligatorii! Legea românească prevede că dezbaterea succesiunii nu este gratuită, fiind recomandat să fie efectuată în...

Guvernul menține prețul plafonat la gaze

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial ordonanța care stabilește prețul gazelor pentru populație în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Prețul maxim plafonat rămâne de 0,31 lei pe kWh, iar componenta de furnizare nu poate depăși 15...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, țineți minte o localitate: Bojila, Mădârjac, județul Iași! Este locul în care indolența s-a întâlnit cu incompetența...

Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, țineți minte o localitate: Bojila, Mădârjac, județul Iași! Este locul în care indolența s-a întâlnit cu incompetența și s-au întâmplat tragedii! Ați fost primar și președinte de Consiliu Județean. Câte vieți s-au pierdut în comunitățile...

Unde și cu cât apare Iașul în proiectul Legii bugetului de stat pe 2026? Guvernul l-a pus aseară în dezbatere publică

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este, de ieri, afișat public pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor, pentru etapa dezbaterii publice. Dacă aveți timp să îl răsfoiți, e bine de știut că „propunerile, sugestiile şi opiniile...

Povestea încâlcită a doi traficanți de droguri pe relația Paris – Târgu Frumos

Procurorii se chinuie să trimită după gratii doi traficanți de droguri din Târgu Frumos, deși ambii și-au recunoscut vina. În primă instanță, amândoi au fost condamnați cu executare. În apel însă, avocatul unuia a reușit să obțină rejudecarea cazului....

Apropierea autostrăzilor A7 și A8 de Iași schimbă harta regională a logisticii românești. Moldova, de la hub emergent la destinație importantă de investiții

Potrivit unei analize realizată de construct-intelligence.ro, piața națională de depozite a atins recorduri istorice în 2025, cu 1,27 milioane de metri pătrați închiriați. Iașul și Regiunea Nord-Est câștigă teren în această ecuație, susținute de o infrastructură în dezvoltare, de...

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...
Paşcani
cer fragmentat
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
54 %
2.2kmh
69 %
mie
17 °
J
14 °
vin
14 °
S
11 °
D
11 °

Niciun articol afișat