Povestea încâlcită a doi traficanți de droguri pe relația Paris – Târgu Frumos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Procurorii se chinuie să trimită după gratii doi traficanți de droguri din Târgu Frumos, deși ambii și-au recunoscut vina. În primă instanță, amândoi au fost condamnați cu executare. În apel însă, avocatul unuia a reușit să obțină rejudecarea cazului. Al doilea, de la o pedeapsă de șase ani de detenție, a ajuns la o simplă condamnare cu suspendare.

În decembrie 2023, polițiștii Serviciului Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la activitățile lui Nicolae Roland Tăbăcariu din domeniul drogurilor. DIICOT a trimis pe teren investigatori sub acoperire pentru a încerca să cumpere droguri de la acesta și pentru a obține informații mai detaliate. În mai, s-a reușit cumpărarea de la Tăbăcariu a unei doze de 0,79 grame de cannabis, contra sumei de 80 de lei. Ulterior, s-a mai făcut o achiziție, de 0,67 grame și s-a reușit identificarea unui martor, client fidel. Acesta a spus că achiziționase în ultimii doi ani hașiș de foarte multe ori de la Tăbăcariu. Cu prilejul cercetărilor, lațul a fost întins și pentru Ștefan-Ionuț Beldian, care vindea droguri pentru Tăbăcariu.

CONTINUARE PE ZDI

PULSUL ZILEI

Bărbat împușcat în cap într-o pădure din apropierea Iașului 

Caz șocant într-o localitate din apropierea Iașului. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit împușcat în cap într-o pădure din comuna Holboca. La fața locului a fost chemată o ambulanță cu medic, iar la sosirea...

AI în sălile de judecată. Înregistrările audio vor fi transformate automat în text. Proiect finanțat prin PNRR

Ministerul Justiției a anunțat, marți, că înregistrările audio din sălile de judecată vor fi transformate automat în text, cu ajutorul tehnologiei speech-to-text. Acest demers urmează să reducă "semnificativ timpul necesar pentru transcrierea acestora", scrie Agerpres. AI în sălile de judecată....

Săracii din Pașcani, două luni fără mâncare de la Primărie

Săracii din Pașcani, două luni fără mâncare de la Primărie Situație inacceptabilă pentru pășcănenii cu venituri foarte mici care beneficiau până de curând de două mese calde pe zi. Aceștia nu au primit niciun leu de la primărie de peste...

Eurostat: România are cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE. Câte posturi sunt disponibile

Rata locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru al acestui an a fost de 2,1% în zona euro şi de 2% în Uniunea Europeană, în rândul statelor membre cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România.Statele...

UE pregăteşte interzicerea reţelelor sociale pentru copiii sub 15 ani. Platformele vor fi obligate să verifice vârsta

Uniunea Europeană pregătește cea mai amplă intervenție de până acum pentru protejarea copiilor în mediul digital.Persoanele sub 15 ani ar urma să aibă acces restricționat la rețele sociale, platforme video, chatboturi AI și jocuri online, potrivit unui document al...

Trenurile CFR Călători ar putea înceta să mai circule. Sindicat: „Bugetul este în continuare blocat”. Ce spune ministrul

CFR Călători nu are încă aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2026, după 257 de zile de la începutul anului, documentul fiind blocat la Ministerul Finanţelor, susţine Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNFM-CV)."Au trecut 257 de zile...

Parcul municipal din Pașcani, tot mai degradat. Cum arată investiția făcută cu milioane de lei în urmă cu un deceniu – FOTO

Parcul municipal din Pașcani, de lângă Lacul Peștișorul, este tot mai departe de imaginea pe care ar fi trebuit să o aibă după o investiție de milioane de lei. La aproximativ zece ani de la modernizare, multe dintre amenajările...

Primarul Pașcaniului despre administrarea cimitirului vechi de către biserică: Nu am nimic împotrivă!

Sunt șanse reale ca cimitirul vechi din municipiul Pașcani să rămână în administrarea bisericii, iar cei care dețin locuri de veci să nu mai fie obligați să achite taxele impuse de primărie prin noul regulament de funcționare. Într-o recentă postare...

ANUNT PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITARII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU – SC MOBIERA SRL

SC MOBIERA SRL, reprezentanta de Stangaciu Petru, jud.lasi anunta publicul interesat asupra depunerii acordului de mediu pentru proiectul „REPARAȚII CAPITAL CONSTRUCȚII EXISTENTE 63132 - C1, 63132 - C2, 63132 - C3 și SCHIMBARE DESTINATIE CONSTRUCTII 63132 - C1 DIN...

Oficiul Poștal Pașcani nr.1 din zona Deal își extinde programul de lucru

Oficiul Poștal Pașcani nr.1 din zona Deal, de pe strada Ștefan cel Mare, își extinde programul de lucru. De luna aceasta, sediul va fi deschis până la ora 18:00. Schimbarea este făcută începând cu luna septembrie. Până acum, programul...
Paşcani
cer senin
11.7 ° C
11.7 °
11.7 °
91%
1.6m/s
39%
mie
21 °
J
24 °
vin
23 °
S
21 °
D
22 °

Niciun articol afișat