Analizele de sânge, pe înţelesul tuturor. Valori normale și bolile pe care le pot indica în caz că sunt mai mari sau mai mici

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De fiecare dată când avem o problemă de sănătate, fie că mergem la medicul de familie, fie că mergem la medicul specialist, pe lângă consultul de specialitate, ni se recomandă şi un set de analize, cel puţin cele de bază, care să poată oferi medicului curant o imagine cât mai fidelă a stării noastre de sănătate. Pe de altă parte, sunt gesturi medicale care nu se pot iniţia, dacă nu există aceste analize sau dacă acestea sunt important modificate. Şi aici ne referim la intervenţiile chirurgicale, de exemplu. În acest context, Prof. Univ. Dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Medicină internă şi Cardiologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi vă oferă o interpretare cât mai pe înţelesul publicului larg a principalelor analize care ne sunt, cel mai frecvent, recomandate.

Hematocritul (HCT) reprezintă volumul ocupat de globulele roșii într-un volum dat de sânge. Procedeul constă în recoltarea sangelui dintr-o venă, apoi acesta se combină cu o substanță anticoagulantă și se repartizează într-un tub de sticlă foarte îngust, care se centrifughează puternic la o centrifugă. În urma acestei operații se observă separarea sângelui în stratul superior (plasma) și stratul inferior, format din globule roșii, care constituie hematocritul. Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule roșii (în procente) față de volumul total al sângelul din tubul de sticlă. Valorile normale la bărbați sunt 39-49%, iar la femei 35-45%.

HCT crește atunci când are loc deshidratarea organismului (prin febră, vărsături, transpirație) și scade în anemii (pierderi mari de sânge, boli infecțioase, lipsă de fier și vitamine, intoxicații cu substanțe chimice, subnutriție etc.) sau când se consumă prea multe lichide înainte de recoltarea sângelui.
Hemoglobina (HGB) este substanța care dă culoarea roșie a sângelui (a globulelor roșii) și fixează oxigenul. Cu cât sângele este mai roșu cu atât conține mai multă hemoglobină. Aceasta este exprimată în grame la 100 ml sânge. Valorile normale la bărbați sunt 13.5-17.5 g la 100 ml sânge, iar la femei 12-16 g la 100 ml sânge.
HGB scade în anemii (pierderi mari de sânge, boli infecțioase, lipsă de fier și vitamine, intoxicații cu substanțe chimice, subnutriție etc.).
Hematiile sau eritrocitele -RBC- (Globulele roșii): Măsurarea acestora se raportează la 1 mm cub de sânge. Valorile normale la bărbați sunt de 4.300.000 – 5.7000.000 la 1 mm cub de sânge, iar la femei de 3.800.000 – 5.100.000 la 1 mm cub de sânge.

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
câțiva nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
75%
2.2m/s
52%
mar
12 °
mie
18 °
J
16 °
vin
16 °
S
17 °

Niciun articol afișat