Angajații din educație spun că vor primi în plus doar 65 de lei. Ei iau în calcul greva și amânarea încheierii situației pe semestrul I

Angajații din educație sunt nemulțumiți de nivelul salariilor și spun că majorarea pe care ar urma să o primească este de aproximativ 65 de lei, fapt considerat umilitor. În aceste condiții, ei iau în calcul declanșarea protestelor, anunță sindicatele din învățământ. 67% dintre cei care au răspuns unui chestionar în acest sens sunt de acord cu greva generală din 10 ianuarie, iar 77% dintre respondenți susțin amânarea încheierii situației școlare pe semestrul I.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au declanșat la începutul acestei săptămâni un referendum pentru stabilirea acțiunilor de protest față de nerespectarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Chestionarul, realizat în perioada 13-21 decembrie în rândul angajaților din învățământ, pentru a vedea percepția acestora privind decizia Guvernului de a îngheța salariile în 2022 , a mai indicat că 77,8% dintre respondenți sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I, iar 40,8% dintre respondenți se gândesc să-și schimbe locul de muncă și să se angajeze în alt domeniu.

Miercuri, între orele 13.00 și 15.00 are loc ultima pichetare a Guvernului din acest an, urmând ca unele sindicate județene să continue și joi, 23 decembrie, pichetarea Prefecturilor, precizează comunicatul sindicatelor din educație.

„În funcție de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide modalitatea de acțiune), precum și de discuțiile pe care le vom avea cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă (dacă întâlnirea va avea loc, așa cum ne-a promis domnul Marian Neacșu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la începutul anului viitor”, se arată într-o comunicare a sindicaliștilor.

Potrivit acestora, personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.

„Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 și până în prezent, inflația a ajuns la aproximativ 11%! Subliniem că majorarea salarială pe care Guvernul este dispus să o acorde în anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor!”, mai arată sindicatele.

sursa digi 24

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.5m/s
0%
mie
14 °
J
15 °
vin
12 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat