Aniversăm astăzi 146 de ani de independență a României (P)

Jumătatea a doua a secolului XX, anii regimului comunist, au însemnat pentru România și ruperea statului de principalele valori care au contribuit la clădirea țării. S-au îndepărtat din filele istoriei evenimente, personalități, monarhia, principii liberale și democratice. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Proclamarea Independenței, moment crucial pentru istoria României. La mijloc au fost ambiția comuniștilor împotriva monarhiei și instaurarea regimului sovietic.
Trebuie să recunoaștem meritele pe care regele Carol I le-a avut în proclamarea independenței României, astfel că, 10 mai marchează trei momente istorice:
– 10 mai 1881, România este proclamată regat;
– 10 mai 1886, regele Carol I depunea jurământul de credință față de țară, în fața Parlamentului Principatelor Unite;
– 10 mai 1887, Senatul a proclamat independenţa de stat, iar regele Carol I a semnat proclamația ,,Independența absolută a României”.
Din 1866 şi până la momentul abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, ziua de 10 mai a fost ,,Ziua Naţională a României” şi se sărbătorea cu mult fast. Prin Legea nr.189 din 8 iulie 2021 am restabilit adevărul istoric!
Iată că acum avem trei zile importante care se succed: ziua Victoriei din 1945 pe 8 mai, ziua Europei pe 9 mai și pe 10 mai marcăm independența obținută în 1877 și totodată sărbătoarea Regalității. Avem obligația morală de a le păstra vie memoria și de a onora jertfa lor prin continuarea drumului de dezvoltare a țării, care își merită locul său în rândul statelor civilizate din Europa. Apartenența României la NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie și la Uniunea Europeană, un spațiu de libertate și prosperitate sunt în măsură să îndeplinească visul generațiilor care au proiectat, încă de la 1848, la o țară pro-europeană, stabilă și respectată.

”Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi, căci ea ne-a dat/ Domn puternic ţării noastre/ Libertate şi Regat” – Vasile Alecsandri

 

Sorin Nacuta – deputat PNL

PULSUL ZILEI

Un senator PNL propune elaborarea unei hărți a gazelor pentru potențialul industrial

Luni, Președinte al Comisiei de afaceri europene din Senat, liberalul Lucian Rusu, a propus elaborarea unei hărți naționale a oportunităților industriale asociate gazelor naturale, realizată împreună cu mediul privat.Scopul demersului este identificarea proiectelor viabile, pentru evaluarea investițiilor necesare, a...

Un nou pas important pentru creșa din Heci, comuna Lespezi. Cum va arăta locația – FOTO

Administrația locală din comuna Lespezi face pași importanți pentru construirea unei creșe în satul Heci. Primarul, Lucian Marcu, a precizat că a recepționat documentația tehnică pentru proiectul investiției, iar următorul pas este organizarea licitației pentru execuția lucrărilor. "🏗️ UN...

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
83%
3.5m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat