Antivirale aduse ilegal din Rusia, vândute la tarabă în Suceava, printre haine şi mâncare

În loc să se vaccineze, românii caută imunizare pe tarabele din piaţă! Un medicament antiviral care nu este aprobat în Uniunea Europeană este adus în ţară ilegal, în sacoşă, din Ucraina, Rusia şi Republica Moldova.

Polițiștii suceveni au efectuat în weekendul ce a trecut mai multe controale în bazarul din oraș, dar și în mai multe piețe. În urma acestora, două persoane au fost surprinse că vindeau aceste medicamente în condiții neconforme și în mod neautorizat. Acestea erau ținute la soare, printre haine și mâncare.

Medicamentele intrau în ţară ilegal

Chiar dacă medicamentul este avizat în Rusia, trecerea graniței, în sacoșă, și depozitarea în condiții improprii poate pune în pericol sănătatea celor care și-l administrează. Ba mai mult de atât, ambalajele și prospectele nu aveau traducere în română autorizată și putem risca să fim alergici la substanțele pe care le are antiviralul.

În urma controalelor, toate medicamentele au fost confiscate și sigilate și urmează să fie supuse expertizării prin structurile de profil. În total, s-au acordat amenzi în valoare de 32 mii de lei, pentru persoane care sfidau normele de protecție împotriva pandemiei.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...

Spectacol dedicat mamelor, pe 8 martie, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos organizează la final de săptămână un spectacol dedicat femeilor. Duminică, de 8 martie, de la ora 14, pe scena instituției publice vor avea loc momente artistice deosebite. "DUMINICĂ, 8 MARTIE 2026, la...

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare. "START PRESELECȚII Dacă ești pasionat sau ai ritmul în sânge și dorești să îți petreci timpul liber într-un mod practic și eficient 👇🏅 Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu”...

Cât am putea plăti la pompă în următoarele săptămâni, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează economia mondială, iar primele efecte le-am putea vedea chiar din următoarele zile la pompă. Am putea plăti chiar 10 lei pe litrul de combustibil. În centrul tensiunilor se află Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din...

De la zeul Marte la zilele Babei: istoria și semnificația mărțișorului, explicată de un etnolog ieșean. Se întâlnește doar în șapte țări europene

Mărțișorul, simbol al primăverii și al reînnoirii naturii, reprezintă una dintre cele mai vechi și răspândite tradiții din spațiul românesc, însă, potrivit etnologului Adina Hulubaș, acest obicei nu este exclusiv românesc, ci face parte dintr-un patrimoniu cultural comun mai...

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani. Festival de poezie, spectacol aniversar și multe alte activități

Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani își serbează în această perioadă Zilele Școlii. Unitatea de învățământ a pregătit numeroase activități pentru a aniversa 26 de ani de când poartă titulatura de liceu. Vor avea loc, printre multe altele și un...

Școala Gimnazială Specială Pașcani organizează o nouă ediție a Cupei Primăverii la Tenis de Masă

🏓 Cupa Primăverii la Tenis de Masă Ediția a XVI-a Școala noastră are bucuria de a anunța organizarea celei de-a XVI-a ediții a competiției „Cupa Primăverii la Tenis de Masă”, un eveniment devenit tradiție în comunitatea noastră. 📅 30 aprilie 2026 🕘 Începând...

Accident îngrozitor la Ruginoasa luni dimineața. Trei victime încarcerate – FOTO

ISU IAȘI: Intervenție a pompierilor ieșeni la un accident rutier cu victime încarcerate, în comuna Ruginoasa Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență produsă în urma unui accident rutier, în comuna...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
70 %
1.7kmh
100 %
lun
4 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °
vin
4 °

Niciun articol afișat