Are 52 de selecții la echipa națională a României ca jucător și tot cam atâtea ca antrenor. A reprezentat Romania la Cupele Mondiale din 2007 și 2011 și a fost ales de cotidianul britanic The Telegraph în „cea mai bună echipă a Cupei Mondiale”, cu următorul comentariu „liderul înaintașilor suficient de puternic pentru a speria Scoția”. De asemenea, a fost declarat de revistele de specialitate, datorită a ceea ce a realizat în acest sport, ca fiind cel mai bun taloner din campionatul de rugby al Franţei, în 2006 (nr. a talona – a trage mingea cu piciorul din grămadă).
Marius Tincu s-a născut în 7 aprilie 1978. A copilărit în comuna Vânători și a descoperit pasiunea pentru sport din anii de liceu. Recunoaște că îl emoționează de fiecare dată când aude imnul țării și nu uită de unde a plecat. Are o familie frumoasă și printre pasiuni se numără pescuitul, cititul și muzica.
Marius Tincu, antrenorul echipei de rugby a României – Stejarii a răspuns întrebărilor despre copilărie, familie, pasiuni și sport în cadrul interviului de weekend pentru TV BIT.
Bun găsit. Mulți te știu, dar cum răspunzi la întrebarea „Cine este Marius?”
Este un om simplu, disponibil, un tată iubitor şi un familist convins.
Care sunt cuvintele ce te caracterizează în aceste momente?
SCHIMBARE: Societatea este în continuă schimbare, trebuie să ţinem ritmul cu realitatea.
AMBIŢIE: Acest cuvânt este un motto pentru mine.
MUNCĂ: Satisfacţie să poţi face ceea ce îţi doreşti, fără muncă nu poți realiza nimic.
Cum au fost anii copilăriei? Ce amintiri îţi vin acum în minte?
Sunt cei mai frumoşi ani din viaţă, deoarece am putut face tot ce am vrut, şi bune şi rele. Am avut o copilărie fericită având o familie pe care să mă bazez. Am crescut în comuna Vânători, într-o familie foarte modestă, am două surori Elena (58 ani) şi Rodica (51 ani). Părinţii mei au fost agricultori, copilăria mea a fost împărţită între școală şi câmp unde lucram cu ei. Am făcut clasele V -VIII la Liceul „Costache Negruzzi” la Iaşi şi primele trei clase de liceu la „Unirea” Paşcani unde am început să joc rugby. Domnul Nicolae Tarcan mi-a fost primul antrenor.
De unde pasiunea de rugby? De când a început?
Pasiunea a venit jucând. Când am intrat la Liceu stăteam la verii mei, Marius şi Adrian Ungureanu. Erau doi rugbysti recunoscuţi şi respectaţi în oraş. Marius, cel mai mare dintre ei, m-a dus la rugby şi așa a început totul. Programul era de două ore de sport în fiecare zi în timpul şcolii şi după-masă la ora 15:00 avem antrenament cu echipa școlii unde veneau băieţi din tot oraşul. Am avut parte de o generaţie foarte bună pentru că eram campioni pe Regiunea Moldova şi în fiecare an mergeam la Turneul Final la Bucureşti.
Îmi amintesc că am rămas repetent în clasa a X a pentru că am plecat la Turneul Final la Bucureşti cu echipa de rugby şi am fost atenţionat că dacă plec o să repet anul. Nu îmi pare rău pentru că am ajuns unde sunt acum. Fără sacrificii nu ai nimic în viaţă!
Din Paşcani la Cluj şi de aici în Franţa, apoi ai revenit în România, antrenorul echipei naționale a țării. Cum descrii, în câteva cuvinte, acei ani.
Am avut şansa şi noroc să fiu unde trebuie la momentul oportun, restul este doar munca pe care am depus-o să ajung şi să îmi menţin acest nivel. Toate aceste lucruri realizate mă fac să fiu mândru dar nimic nu a fost realizat fără sacrificii din toate punctele de vedere (familial şi material). Tot timpul mi-am dorit să câştig şi să fiu cel mai bun. Nu tot timpul mi-a ieșit. Când crezi cu adevărat în visurile pe care le ai, ele pot deveni realitate!
În 2002 voiam să mă întorc în România. O cunoscusem deja pe actuala mea soţie, iar ea mi-a spus că ar fi bine să rămân, să mai fac un efort. Când ne-am cunoscut, ea juca în echipa de rugby fete din Rouen – Franța. E o femeie deosebită. Are pasiunea pentru rugby şi de aceea m-a sprijinit foarte mult. Crescând într-o familie de sportivi, înţelege uşor acest sport.
Ai trei fetiţe. Ce înseamnă ele pentru tine?
Fetele înseamnă totul pentru mine! Nu prea am timp liber, e adevărat. Soţia are grijă de ele. Pentru un sportiv, copiii îţi dau un echilibru. Ai o perioadă când eşti bun şi toată lumea te împinge de la spate. Atunci când te căsătoreşti şi ai un copil începi să gândeşti altfel. Nu mai poţi risca aşa cum o făceai când erai singur. Ai responsabilităţi mai mari.
Revenim la ce se întâmplă acum cu echipa României. Anul acesta este şi unul dintre cei mai buni din istorie din punctul de vedere al palmaresului, din 1975 încoace. Cum te simţi, având în vedere că faci parte, la conducere, din această echipă?
Este important ca România să domine adversarii direcţi pentru calificarea la Cupa Mondială şi ca lumea rugbystică internaţională să vadă că în România există rugby de calitate pentru că doar aşa o să existăm în timp şi o să facem parte din cele 15 naţiuni ale lumii. Avem o istorie de apărat pe care ne-au lăsat-o cei care au purtat frunza de stejar pe piept. O ţară fără istorie nu există la orice nivel, noi avem pe ce construi şi cu cine construi. Victoriile de astăzi nu vor conta dacă nu mergem la Cupa Mondială, deci meciurile care vor veni sunt mult mai importante pentru noi.
Cum te simţi când auzi de jucători – fete, băieţi din Paşcani că ajung la echipe mari din ţară sau străinătate.
Sunt mândru de fiecare dată când cineva din acesta zona reuşeşte să facă ceva de lăudat şi încerc să ajut cum pot şi cu ce pot pentru ca persoanele care vor şi pot face lucruri mari să reuşească. Cel mai greu la acest nivel este să rămâi şi să progresezi pentru că sunt mulţi care ajung dar se pierd cu trecerea timpului.
Mulţi care au practicat acest sport au renunţat din diferite motive. La tine a stat altcumva…
Nu o să uit niciodată de unde am plecat şi cine m-a crescut şi educat. Cred că este important pentru a te construi ca om. Ocaziile se ivesc în viaţă şi trebuie să lupți până la final, exact ca în rugby, nu sunt multe ocazii într-un meci, deci trebuie să marchezi când ai șansa. Străinătatea m-a ajutat să îmi fac o carieră şi s-a îmi fac un nume în rugby, restul a venit de la sine. Este simplu când ştii ce vrei să faci.
Cât de des ai cântat imnul României pe teren şi care sunt sentimentele în acel moment?
Am 52 de selecţii oficiale ca jucător si ca antrenor cred că sunt vreo 50, deci o fi poate 100 de ori când am cântat imnul, este un lucru care nu are descriere, trebuie trăit ca să poţi să îţi dai seama ce însemna în realitate, reprezinţi o ţară, un popor, o naţiune. O mare mândrie de fiecare dată.
Eşti un exemplu pentru foarte mulţi sportivi.
Şi eu la rândul meu am avut multe exemple de urmat dar cel mai important lucru este să fii sănătos şi să ai un echilibru în viaţă, o carieră se construieşte de la meci la meci şi de la sezon la sezon, nimic nu este câştigat în avans.
Ce te-a făcut să rămâni pe această linie?
Am avut şansa să rămân în sânul echipei naţionale ca antrenor şi vreu să le mulţumesc celor din federaţia de rugby pentru acest gest şi încrederea pe care o au în mine.
Ce obiective ai pentru următorii ani?
Obiectivul principal este calificarea la Cupa Mondială.
Care sunt şansele acestui sport pentru următorii ani?
Rugbyul are şanse mari să existe în Roamnia deoarece vitrina acestui sport este Echipa Naţională şi sunt rezultate la niveulul internaţional, următorul pas este calificarea la Cupa Mondială din Japonia 2019 care este foarte important pentru Rugbyul Românesc.
Cum vezi adolescenţii, tinerii în ziua de azi? Ce sfaturi le dai?
Societatea în care am crescut eu nu mai este aceeaşi cu cea de astăzi.Este greu să motivezi tinerii să realizeze performanţe dar un lucru este sigur pentru cei care vor şi au potenţial. Oamenilor trebuie să le creezi condiţii şi să îi educi pentru a evolua şi a avea performanţe.
UN SFAT: Tatăl meu mi-a spus că în viaţă lui nu a văzut pe nimeni să moară din cauza muncii şi numai prin muncă poţi să realizezi lucruri măreţe şi visele să devină realitate. Tinerii trebuie să muncească din greu.
Cum am putea atrage mai multe persoane spre a face sport?
Sistemul educaţiei – trebuie să se facă sport în şcoli, trebuie create condiţii şi trebuie educaţi de mici pentru a face sport. Noi suntem o naţiune care putem avea mari performanţe la toate sporturile dar ne trebuie infrastructură pentru că istorie avem pentru a motiva generaţiile următoare. Acesta decizie trebuie luată la nivel politic şi sunt singur că o vor face cei care sunt la cârma ţării.
O rubrică a interviului constă să răspunzi cu un cuvânt la cel pe care îl vezi scris de mine.
România/Ţara Mea;
Sport/Plăcere;
Pasiune/Dragoste;
Familie/Unitate;
Ambiţie/Ideal;
Prieteni/Sprijin;
Viitor/Realiate;
Acasă/Siguranță;
Teren/Grădina natală de la Vânători;
Paşcani/Primul Oraş care l-am văzut în viaţă mea!
O altă rubrica este cea de întrebări esenţiale.
Ce te face să fii mândru? Familia mea şi tot ce mă reprezintă!
Care este rolul tău în această lume? Nu cred că am un rol de jucat dar când lucrezi cu oameni trebuie să crezi că poţi să îi schimbi, dacă nu, nu are rost să continui.
Ce este luxul pentru tine? O sticlă de vin şi cineva cu care să o împart.
Când ai plâns ultima dată? De ce? La meciul cu Uruguay, când cântam imnul.
Pentru ce ai face orice sacrificiu? Pentru Viaţă, oricine ai fi şi oriunde te-ai afla trebuie să lupți.
Ce înseamnă succes pentru tine? Recunoştinţă.
Care este cartea/filmul preferat de ţine? Cartea lui Jonny Wilkinson (autobiografie)
Acesta a fost interviul, un cuvânt de final… CÂND CREZI ÎN MIRACOLE, ELE POT DEVENI REALITATE!