Anul școlar 2018-2019: Care sunt drepturile și obligațiile părinților în acest an școlar

Peste numai câteva zile va începe anul școlar 2018-2019 și, în acest context, prezentăm drepturile și obligațiile, pe lângă cele ale elevilor și profesorilor, ale părinților sau tutorilor copiilor care urmează cursurile unei forme de învățământ preuniversitar din România.

Structura anului școlar 2018-2019 a fost publicată în luna martie a acestui an și stabilește că acest an școlar va avea 34 de săptămâni, adică 168 de zile, dar vor fi și categorii de elevi care nu vor respecta această structură, spre exemplu, elevii clasei a VIII-a și elevii claselor terminale de liceu.

Alături de elevi și profesori, și părinții, tutorii sau susținătorii legali ai tinerilor ce studiază în cadrul sistemului educațional din țara noastră au o serie de drepturi și obligații. Drepturile și obligațiile părinților se regăsesc în Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Potrivit acestui act normativ, părinții, tutorii sau susținătorii legali sunt parteneri educaționali principali ai unităților de învățământ și au dreptul de a decide, în anumite limite, în ce unitate de învățământ va urma studiile propriul copil.

Un alt drept al părinților este de a se asocia la nivel de clasă sau de școală. Practic, Ordinul MENCS nr. 5.079/2016 stabilește că:

adunarea generală a părinților este formată din toți părinții elevilor dintr-o clasă și în cadrul ei se discută problemele generale ale colectivului de copii, nu situația concretă a unuia dintre aceștia;
comitetul de părinți se înființează la nivelul fiecărei clase și se ocupă cu punerea în practică a deciziilor luate la nivelul adunării, dar și cu diverse proiecte, programe ș.a.;
consiliul reprezentativ al părinților/ asociația de părinți se organizează la nivelul fiecărei școli și se ocupă de chestiunile care vizează întreaga unitate școlară, precum propunerea de proiecte, atragerea de finanțări etc.

Totodată, părinții au dreptul de a fi informați periodic cu privire la situația școlară sau comportamentul de la școală al propriului copil. Pe de altă parte, părinții au obligația de a se interesa periodic, cel puțin o dată pe lună, de evoluția copilului, iar vizita părintelui va fi consemnată în caietul educatorului sau al dirigintelui.

CONTINUARE PE AVOCATNET.RO

PULSUL ZILEI

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...

Anchetă privind traficul de minori și droguri. Percheziții la Centrul de Plasament Verșeni și la mai multe adrese – VIDEO

Paisprezece percheziții au avut loc, luni, în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri. Anchetatorii investighează modul în care o minoră de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra...

A apărut „Domnul Pensionescu”, asistentul AI care îți oferă informații despre pensia ta și despre câți bani ai acumulat în Pilonul 2

Câți bani au acumulat în Pilonul 2 și în ce condiții își pot retrage economiile sunt principalele întrebări adresate de români asistentului virtual „Domnul Pensionescu”, lansat de APAPR. Aproximativ 2.000 de persoane au folosit deja instrumentul bazat pe inteligență...

”Regele asfaltului” aruncă în aer Autostrada Unirii

”Situație gravă pe sectorul montan al A8! UMB și CNIR blochează Autostrada Unirii - A8! Iasul este sabotat in legatura cu Autostrada Unirii-A8!”, scrie pe Facebook activistul proautostradă Cătălin Urtoi. Reacția sa vine după ce Compania de Investiții Rutiere...

Ce poți construi în curte fără autorizație în 2026: Cum se aplică corect regula celor 20 mp pentru magazii și bucătării de vară

Magaziile și bucătăriile de vară din curțile caselor destinate unei singure familii din mediul rural pot fi construite fără autorizație dacă au o suprafață cumulată de cel mult 20 de metri pătrați și îndeplinesc toate condițiile legale. Codul amenajării...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
84%
2.5m/s
20%
mar
15 °
mie
17 °
J
14 °
vin
13 °
S
16 °

Niciun articol afișat