Anunțul care îi privește pe TOȚI fumătorii!

Acciza specifică va fi, din 1 aprilie, de 329,22 lei/1.000 de ţigarete, faţă de 334,17 lei/1.000 de ţigarete în prezent, potrivit unui Ordin al Ministrului Finanţelor publicat marţi în Monitorul Oficial. Însă preţul final al ţigărilor nu va scădea, pentru că acciza totală nu se va schimba.

„Nu scade acciza totală, ci doar se recalculează componenta specifică, în funcţie de preţul minim ponderat al anului 2016”, au explicat pentru mediafax.ro reprezentanţi ai industriei tutunului, care precizează, astfel, că preţul final al pachetelor de ţigări nu va suferi modificări în urma acestei măsuri.

Componenta numită „ad valorem” are o pondere de 14%. Acciza totală a crescut în ianuarie la 436 lei/1.000 de ţigarete, pentru a compensa reducerea de TVA, dar componenta specifică a fost calculată la referinţa din 2015, întrucât cea din 2016 nu era disponibilă la momentul respectiv. „Acciza totală nu se va indexa în aprilie, pentru că rata inflaţiei a fost negativă în perioada avută în vedere. Componenta specifică se va calcula, însă, în funcţie de preţul minim ponderat al anului 2016”, au mai arătat sursele citate. Acciza totală a crescut la nivelul UE (90 euro/1.000 de ţigarete) încă din anul 2015 (faţă de 2018, cum era prevăzut), iar în prezent acciza totală este de circa 98 de euro/1.000 de ţigarete.

Acciza specifică datorată pentru mia de ţigarete a fost majorată la 1 aprilie 2016 cu 4,7%, de la 314 la 329 de lei, tot printr-un Ordin al Ministrului Finanţelor, dar majorarea nu a condus la scumpirea ţigărilor . Pentru ţigarete, acciza totală este calculată în funcţie de acciza specifică şi cea „ad-valorem”.
Acum, Ordinul Ministrului Finanţelor, care reaşeză nivelul componentei specifice a accizei, este publicat în Monitorul Oficial nr. 0151 din 28 Februarie 2017, având ca număr de act normativ 350/23 Februarie 2017.

Conform Ordinului numărul 350 semnat de Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, nivelul accizei specific la ţigarete, în perioada 1 aprilie 2017-31 martie 2018 inclusiv este de 329,222 lei/1.000 de ţigarete, în scădere faţă de nivelul actual de 334,17 lei/1.000 de ţigarete.

PULSUL ZILEI

Proiect de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani, este public. Ce propune Câmpeanu pentru soarta unității din municipiu – DOC

Proiectul de management al singurului candidat rămas în cursa pentru conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani a fost publicat pe site-ul instituției medicale. Este vorba despre actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, cel care se află la cârma unității publice...

Cine sunt cei 18 finaliști care vor participa la Concursul „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași

𝗘𝗺𝗼𝘁𝗶𝗲, 𝘁𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝟭𝟴 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁𝗶 𝗹𝗮 „𝗠𝘂𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲𝘀𝗰” În urma etapei de selecție desfășurate în data de 22 martie, în cadrul concursului „Muguri de cântec românesc”, au fost admiși în etapa finală 18 concurenți. Îi felicităm pe toți pentru...

Primarul și unii consilieri vor mutarea, nu interzicerea, sălilor de jocuri de noroc

La Pașcani activitatea sălilor de jocuri de noroc nu va fi interzisă, cel mai probabil . Este concluzia desprinsă din dezbaterile care au avut loc în cursul zilei de 24 martie, de la ora 13:00, între consilierii locali si...

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”: "Lansăm ediția aVI-a a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele” Copilăria înseamnă culoare, imaginație și povești care prind viață! Invităm elevii din toate zonele să își exprime creativitatea...

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc din Ruginoasa. Prejudiciu de 176.000 de lei

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc (CAR) din Ruginoasa, marți, 24 martie, care a fost închisă în urmă cu câțiva ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au...

ISJ Iași și Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos organizează etapa națională a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere

Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Liceul Special Moldova Târgu Frumos organizează, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, etapa națională a Concursului pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere În perioada 15-18 aprilie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat...

Colecta de alimente de la Pașcani, un succes. Voluntarii Protopopiatului Pașcani: „Unde este unitate, este și putere.”

"Unde este unitate, este și putere." Colecta Națională de Alimente a luat sfârșit, iar rezultatele dovedesc că împreună, putem crea o lume mai bună pentru cei aflați în dificultate. Vă mulțumim din suflet tuturor: Banca Regională pentru Alimente Roman, magazine partenere,...

13 medalii pentru sportivii de la Clubul Long Ho Pașcani, la Campionatul Național de Qwan Ki Do

Sportivii din Pașcani au obținut rezultate extraordinar de bune la Campionatul Național de Qwan Ki Do, desfășurat în perioada 21–22 martie, la Sala Polivalentă Onești. Competiția a reunit participanți din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante din...

Sărbătoarea de Buna Vestire la catedrala din Pașcani. Programul slujbelor

Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani a anunțat programul slujbelor de Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie. "Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, pentru că în acest moment Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează din Fecioara Maria, de...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
46 %
2.5kmh
90 %
mar
13 °
mie
14 °
J
16 °
vin
13 °
S
17 °

Niciun articol afișat