back to top
luni, decembrie 29, 2025
0.9 C
Paşcani
Login

Apa Vital: Plecăm imediat din Paşcani dacă nu obţinem şi staţia de epurare

Apa Vital Iaşi va pleca de la Paşcani în câteva săptămâni de zile. Asta dacă în şedinţa de luni consilierii locali nu vor aproba proiectele privind întoarcerea la ARSACIS şi cedarea serviciilor de epurare pe lângă cele de apă şi canalizare. Declaraţiile au fost făcute aseară în cadrul emisiunii “Pulsul Zilei” la BIT TV chiar de preşedintele Consiliului de Administraţie, Mihail Dorus. El a spus că nu ar avea nici un sens ca operatorul ieşean să mai rămână la Paşcani dacă nu va obţine şi staţia de epurare, condiţie obligatorie pentru a putea accesa cele 13 milioane de euro fonduri europene care urmează să fie investite la Paşcani.

Dacă proiectele vor fi aprobate operatorul ieşean susţine că în câteva zile va reluă programul de investiţii pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în zona Vale, pe străzile care urmează să fie asfaltate. Mai mult toate datoriile către Prest Serv Apa vor fi achitate imediat, susţine reprezentantul societăţii.

Menţionăm că în cursul zilei de ieri prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi s-au întâlnit cu legislativul local pentru a găsi o soluţie de rezolvare a crizei apei din Paşcani. La discuţii au participat şi reprezentanţii Apa Vital, o decizie finală urmând să fie luată lunea viitoare în cadrul şedinţei Consiliului Local.

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Niciun articol afișat