Apa Vital: Plecăm imediat din Paşcani dacă nu obţinem şi staţia de epurare

Apa Vital Iaşi va pleca de la Paşcani în câteva săptămâni de zile. Asta dacă în şedinţa de luni consilierii locali nu vor aproba proiectele privind întoarcerea la ARSACIS şi cedarea serviciilor de epurare pe lângă cele de apă şi canalizare. Declaraţiile au fost făcute aseară în cadrul emisiunii “Pulsul Zilei” la BIT TV chiar de preşedintele Consiliului de Administraţie, Mihail Dorus. El a spus că nu ar avea nici un sens ca operatorul ieşean să mai rămână la Paşcani dacă nu va obţine şi staţia de epurare, condiţie obligatorie pentru a putea accesa cele 13 milioane de euro fonduri europene care urmează să fie investite la Paşcani.

Dacă proiectele vor fi aprobate operatorul ieşean susţine că în câteva zile va reluă programul de investiţii pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în zona Vale, pe străzile care urmează să fie asfaltate. Mai mult toate datoriile către Prest Serv Apa vor fi achitate imediat, susţine reprezentantul societăţii.

Menţionăm că în cursul zilei de ieri prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi s-au întâlnit cu legislativul local pentru a găsi o soluţie de rezolvare a crizei apei din Paşcani. La discuţii au participat şi reprezentanţii Apa Vital, o decizie finală urmând să fie luată lunea viitoare în cadrul şedinţei Consiliului Local.

PULSUL ZILEI

Zile libere 2026: Când începe minivacanța din noiembrie. Ce angajați vor beneficia de weekendul prelungit

Angajații cu program de luni până vineri vor avea patru zile libere consecutive, între 28 noiembrie și 1 decembrie 2026, cu excepția celor care lucrează în activități ce nu pot fi întrerupte. Sfântul Andrei și Ziua Națională a României...

ANM a actualizat prognoza pentru luna noiembrie. Temperaturile scad în prima săptămână, iar ploile vor fi abundente în sudul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat estimările pentru intervalul 2-30 noiembrie 2026. Potrivit prognozei, temperaturile se vor situa sub mediile climatologice în prima săptămână a lunii, în toată țara, iar în următoarele două intervale vor fi apropiate de...

Unul din patru angajați din România câștigă în continuare salariul minim. Ce arată un studiu al sindicatelor

Blocul Naţional Sindical organizează o dezbatere privind salariul minim în România, cu ocazia lansării studiului "Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026".La eveniment şi-a confirmat prezenţa şi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului...

Accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale ar putea fi interzis. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la reţelele sociale furnizate de platforme online.Termenul de dezbatere şi vot a fost depăşit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată...

Când este așteptat vârful reducerilor de Black Friday. Românii au pregătit un buget mediu de 3.600 de lei

A început valul de reduceri în magazine, iar dacă nu v-ați hotărât încă ce să cumpărați, mai aveți timp.Vârful ofertelor de Black Friday este așteptat pe 6 noiembrie. De la alimente și produse de uz casnic până la servicii...

Cinci românce mor în fiecare zi din cauza unei boli care poate fi prevenită în totalitate

În fiecare zi, cinci femei din România mor din cauza unei boli care poate fi prevenită în totalitate. Cancerul de col uterin rămâne principala cauză de mortallitate, deşi există un vaccin care ar putea salva vieţi. Republica Moldova ne...

Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie. Şi alocaţiile ar putea fi mărite

Negocieri la Guvern pentru creșterea salariului minim. Sindicatele cer 280 de lei în plus, în mână, pentru aproape un milion de români. Patronii se opun majorării și avertizează că firmele vor fi împovărate de contribuții suplimentare la stat. În...

Programul Rabla se redeschide astăzi. Românii pot primi până la 18.500 de lei pentru o mașină nouă

Azi e ultima zi în care puteţi plăti mai puțin pe o mașină nouă cu ajutorul tichetelor Rabla. Programul se redeschide, iar statul mai pune la bătaie în jur de 35 de milioane de lei. Dar atenţie, înscrierile încep...

Pensionarii primesc pensiile începând de astăzi

Pensionarii care își primesc pensia prin intermediul Poștei Române vor avea de așteptat o zi în plus în luna noiembrie. Pentru că 1 noiembrie a picat duminică, distribuirea banilor la domiciliu începe abia astăzi. Potrivit calendarului Casei Naționale de...

Primarul Pintilie nu răspunde la întrebările reprezentanților PSD

Aveți sau nu aveți voie să-i adresați întrebări primarului municipiului Pașcani în cadrul conferințelor de presă? Este o întrebare la care edilul municipiului ar trebui să ofere un răspuns clarificator. De regulă, după întrebările jurnaliștilor, edilul preia întrebările postate pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
91%
3.2m/s
20%
mar
13 °
mie
13 °
J
7 °
vin
7 °
S
8 °

Niciun articol afișat