Apartamente distruse din cauza unui locatar nepăsător. Vecinii îl caută cu Poliţia, butoaie în apartamente pentru colectarea apei de ploaie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Situaţie nemaiîntâlnită într-un bloc din Paşcani. Din cauza nepăsării unui locatar, mai multe apartamente sunt distruse de ploaie. Problema a ajuns şi în atenţia Poliţiei şi Primăriei Paşcani pentru că cei responsabili au plecat în străinătate şi nu sunt de găsit.
Elena Iuga a venit astăzi la audienţe să ceară ajutor. Locuieşte la etajul doi într-un bloc din cartierul „Bastilia” din Paşcani. Deşi este la mijlocul clădirii apa de ploaie pătrunde prin cele două apartamente de la etajele superioare şi îi inundă casă. De ani de zile stă cu saci de plastic pe jos şi găleţi pentru colectarea apei iar pereţii au început să fie afectaţi de umezeală.

În aceeaşi situaţie se află şi vecinii de la etajul trei. Ei au fost nevoiţi să scoată parchetul din dormitor pentru că a fost distrus. Reclamanta crede că au făcut şi găuri în planşeu pentru ca apa să se scurgă un etaj mai jos adică în dormitor la ea.

S9730060Apartamentul părăsit de la etajul patru arată ca după un bombardament. Plafonul şi pereţii sunt găuriţi de apă şi plini de mucegai. În casă, peste tot, sunt împânzite butoaie în care se colectează apa de ploaie. Sunt golite de vecini când apa dă pe afară.
Locatarii cred că pereţii sunt în pericol să se prăbuşească iar urmele dezastrului se pot vedea şi din exterior. Apartamentul aparţine unei femei plecată în Italia după ce i-a murit soţul. A lăsat cheia de la apartament unei vecine şi de atunci nu mai este de găsit. În urmă au rămas numai probleme şi datorii care nu are cine să le rezolve.
Cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei. Administratorul Asociaţiei de locatari a cerut ajutorul oamenilor legii pentru a găsi proprietarul apartamentului sau măcar rudele sale ca să facă reparaţiile necesare. În lipsa lor, nimeni nu poate interveni şi există riscul ca tot mai multe locuințe din bloc să fie distruse.
Şi Primăria vrea să se implice în acest caz. Edilul Municipiului a spus că îi va acordă un ajutor financiar femeii care a făcut reclamaţia, pentru reparaţii şi că va cere funcţionarilor care se ocupă de îndrumarea Asociaţiilor de proprietari să urmărească acest caz.
Pentru că astfel de cazuri sunt din ce în ce mai numeroase există deja o iniţiativa legislativă pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Proiectul „Legii bunului locatar “prevede amenzi de până la 10.000 de lei pentru cei care îşi inundă vecinii.

PULSUL ZILEI

Pădurar găsit decedat într-o pădure din Sirețel

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care lucra ca pădurar în cadrul unui ocol silvic privat, a fost găsit decedat vineri după-amiază, 3 iulie 2026, într-o zonă împădurită din comuna Sirețel. Descoperirea a fost făcută de un...

ARTIȘTI LA MICROFON – CÂNTĂ PE MARILE SCENE ȘI CU ORCHESTRE DE RENUME – ANASTASIA CIOBANU 

La 16 ani, Anastasia Ciobanu mi-a amintit că pasiunea nu are vârstă. https://youtu.be/t5G8tlOylbY?si=4OF7SGjl8QQCdg2L Avea doar cinci ani când muzica a devenit parte din viața ei. Un an mai târziu a ales drumul folclorului, iar de atunci fiecare scenă, fiecare cântec și...

Cum explică primarul Pașcaniului înjumătățirea banilor pentru mâncarea săracilor și a listei beneficiarilor

Noul sistem de protecție socială al Primăriei Municipiului Pașcani a intrat deja în vigoare, cu numeroase semne de întrebare privind respectarea prevederilor legale și a drepturilor cetățenilor săraci. Este vorba despre programul social intitulat „Sprijin alimentar comunitar pentru persoanele...

CSM Pașcani a promovat dar rămâne săracă. „Compromisurile” primarului pentru supraviețuire

CSM Pașcani a promovat, dar rămâne săracă. Compromisurile primarului pentru supraviețuire Municipiul Pașcani are din nou echipă în Liga a III-a de fotbal, dar nu are suficienți bani să o întrețină. Conducerea clubului și antrenorul echipei au solicitat un buget...

„Pedeapsa” unui șofer care circula cu 112 km/h prin Târgu Frumos – trei luni pieton

IPJ Iași: ACȚIUNI PRIVIND COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIEREÎn ziua de 2 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de...

Injecții pentru slăbit, vândute la mica înțelegere în farmacii, fără rețetă. Piața neagră s-a extins pe internet

Medicamentele injectabile pentru slăbit au fost dezvoltate inițial pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Ulterior, eficiența lor în tratarea obezității a dus la aprobarea utilizării și pentru persoanele care suferă de această maladie. Însă tratamentul poate fi...

Valul de căldură se întensifică în România în următoarele săptămâni. Cum va fi vremea la început de august

Luna iulie va fi mai caldă decât în mod obișnuit, când valul de caniculă se va intensifica, cu precipitații puține în mare parte a țării, arată prognoza meteo pe patru săptămâni. Săptămâna 06.07.2026 - 03.08.2026 Valorile termice vor fi ușor mai...

Autostrada Bacău – Pașcani intră pe ultima sută de metri, dar termenul din 2026 începe să se clatine

Promisiunea unei autostrăzi continue între Ploiești și Pașcani până la sfârșitul lui 2026 devine tot mai puțin probabilă. CNAIR admite că ultimii 28 km ar putea fi deschiși abia în 2027, în timp ce datele companiei arată că alți...

Incendiu la Centrul de Plasament Sfântul Stelian din Pașcani. Opt angajați s-au autoevacuat – VIDEO

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la subsolul Centrului de Plasament Sfântul Stelian din municipiul Pașcani, de pe strada Mihail Kogălniceanu. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului și evacuarea fumului din clădire. La sosirea echipajelor, în...

Incendiu de vegetație uscată în municipiul Pașcani – intervenție în desfășurare

Comunicat: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona depoului din municipiul Pașcani. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și...
Paşcani
câțiva nori
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
43%
3.2m/s
0%
D
25 °
lun
26 °
mar
26 °
mie
25 °
J
24 °

Niciun articol afișat