Apelul Bisericii Ortodoxe Română către români, în plină criză de sânge din spitale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Biserica Ortodoxă Română (BOR) face apel pentru donare de sânge, având în vedere scăderea numărului de donatori din perioada caldă.
„Răspunzând la semnalul mai multor unităţi medicale şi centre de transfuzie din ţară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia Română reînnoieşte apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge. În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenţii chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnaţi să meargă şi să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate”, transmite BOR.

Biserica dă exemplu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care, pe perioada verii, în fiecare zi de miercuri, merg să doneze sânge în centrele de transfuzie sanguină din Bucureşti.

„Campania „Donează sânge, salvează o viaţă”, iniţiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română şi aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a reuşit până acum mobilizarea a peste 25.000 de donatori, fiind recoltaţi aproximativ 12 000 de litri de sânge. Desigur, această campanie continuă având speranţa că va încuraja pe mai mulţi români să fie solidari cu cei bolnavi”, susţine Biserica Ortodoxă Română.

MEDIAFAX

PULSUL ZILEI

Taximetristul căruia i s-a făcut rău la volan s-a stins din viață la spital

Taximetristul din Pașcani căruia i s-a făcut rău la volan joi dimineață a murit la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața. Bărbatul avea 61 de ani și fusese internat în...

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești. Cunoscută pentru viața sa ascetică și anii petrecuți în rugăciune și nevoință, ea este considerată...

Femeie în vârstă de 44 de ani sub control judiciar după ce a intrat intenționat cu mașina într-o turmă de oi, la Deleni

IPJ IASI: 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫 𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠𝐢𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 La data de 5 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, de 44 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de...

Guvernul le dă 200.000 de euro românilor din Diaspora. Care este condiţia

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că Guvernul a aprobat programul "Diaspora investeşte acasă", care va fi pus în practică de Banca de Investiţii şi Dezvoltare, program ce are un buget de 100 de milioane de euro. "Un alt...

Prima generație de liceeni cu programă nouă, după decenii de așteptare. Ce se schimbă în anul şcolar 2026-2027

Elevii mai au fix o lună să se bucure de vacanţa de vară. Iar adolescenţii care încep un nou capitol în viaţă - liceul - ar trebui să profite şi mai mult de acest timp scurt care le-a mai rămas....

Caz șocant la Tătăruși! Adolescent de 16 ani, lăsat într-un șanț după ce a fost bătut, alături de frații săi, de veterinarul satului

O zi de duminică obișnuită s-a transformat într-una de coșmar pentru o mamă din comuna Tătăruși, județul Iași, care și-a găsit fiul de 16 ani într-un șanț, după ce a fost bătut de veterinarul satului. Femeia povestește cum a...

De astăzi revin ploile în regiunea Moldovei

De astăzi, valul de căldură începe să piardă din intensitate în nordul și centrul Moldovei, însă în sudul regiunii temperaturile rămân ridicate. Meteorologii anunță maxime de până la 38 de grade Celsius, iar nopțile rămân tropicale, cu temperaturi care...

Adio, card de sănătate? Schimbarea care intră în vigoare de la 1 septembrie

Începând cu 1 septembrie 2026, pacienții din România vor avea acces la platforma digitală „E-Sănătatea Mea”, un portal național prin care își vor putea consulta dosarul medical, rețetele, biletele de trimitere și istoricul serviciilor decontate de Casa Națională de...

Accident în Valea Seacă. Un șofer începător a ajuns cu autoturismul în șanț din cauza unui câine

Un accident rutier s-a produs miercuri, 5 august 2026, în localitatea Valea Seacă, județul Iași. Un șofer începător a pierdut controlul autoturismului și a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. Potrivit informațiilor de la martorii aflați la...

Un bărbat terorizează angajatele din Primăria Todirești. A intrat dezbrăcat gol pușcă de mai multe ori

O angajată a primăriei a fost la un pas de viol chiar în biroul instituției, de către un bărbat din localitate. Deși femeia a obținut ordin de protecție, individul l-a încălcat de cel puțin trei ori. Cu toate acestea,...
Paşcani
câțiva nori
34.3 ° C
34.3 °
34.3 °
34%
7.3m/s
96%
vin
34 °
S
29 °
D
30 °
lun
34 °
mar
38 °

Niciun articol afișat