Aproape 100 de profesori pensionari ieșeni au cerut să rămână la catedră. 73 dintre ei au posturi râvnite și de tineri: predau în oraș

În județul Iași, în acest an școlar, sunt 97 de cadre didactice care au solicitat menținerea în activitate deși au depășit vârsta de pensionare. În plus, începând cu anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne la catedră, în calitate de titulari, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Au fost depuse 100 de cereri pentru menținerea în activitate în anul școlar 2024-2025, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, însă doar 97 au fost aprobate. Astfel, și-au prelungit activitatea la catedră, în calitate de titular, 73 de cadre didactice care predau în mediul urban și 24 din mediul rural, deși au depășit vârsta de pensionare.

Precizăm că, potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial la data de 4 ianuarie 2024, vârsta de ieșire la pensie pentru femei este 62 de ani și 3 luni, iar pentru bărbați este 65 de ani.

Posturile ocupate de cadrele didactice care au depășit vârsta de pensionare

Cele 73 de cadre didactice care își desfășoară activitatea în mediul urban, au depășit vârsta de pensionare și mai rămân un an la catedră, ocupă posturi astfel: 62 în municipiul Iaşi, 4 în municipiul Paşcani, 3 în oraşul Hârlău, 2 în oraşul Târgu Frumos şi 2 în oraşul Podu Iloaiei.

Cele 24 de cadre din mediul rural vor rămâne titulare la unităţile din Dumeşti (1), Belceşti (3), Leţcani (1), Ruginoasa (2), Tansa (1), Ion Neculce (1), Costuleni (1), Tătăruşi (2), Ţibăneşti (2), Tomeşti (2), Cozmeşti (1), Todireşti (1), Bălţaţi (1), Andrieşeni (1) Mogoşeşti-Siret (1), Ciohorăni (1), Scânteia (1) şi Ţibana (1).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
cer fragmentat
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
71%
1.4m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat