Aproape 900 de elevii de la școlile aflate în renovare din Pașcani ar putea începe cursurile mai târziu. Clădirile reabilitate nu au fost recepționate și nu au aviz ISU

Aproape 900 de elevi pășcăneni din ciclul primar și de la liceu ar putea începe noul an școlar cu câteva săptămâni de zile mai târziu. Asta deoarece administrația locală nu are încă o soluție pentru relocarea lor în contextul în care la unitățile de învățământ unde au învătat până acum au început lucrări de renovare.

În această situație se află aproape 300 de elevi din clasele primare de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga și peste 500 de elevi de la Liceul Teoretic Miron Costin.

Municipalitatea și-a planificat ca aceștia să fie mutați în alte unități de învățământ. Cei de la Nicolae Iorga să fie duși la Școala Iordache Cantacuzino, dacă mai sunt locuri libere și la noua grădiniță construită lângă Parchet, care nu are mobilier deocamdată.

Procedurile de achiziție a mobilierului pentru noua grădiniță urmează să fie derulate în prima săptămână din luna septembrie.

Elevii de la Liceul Teoretic Miron Costin ar urma să învețe la școala din Fântânele, dar această este ocupată cu preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, clădire renovată recent dar fără lucrări recepționate și avizul ISU.

Până la clarificarea acestor situații, reprezentanții Primăriei estimează că ar putea să treacă câteva săptămâni de zile, după începerea noului an școlar.

Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă.

În același context, primarul Marius Pintilie, a admis că nu are deocamdată o soluție pentru ca acești elevi să înceapă școala odată cu ceilalți dar vor fi luate decizii odată cu evoluția acestei situații, care depinde în mare parte de constructori. Edilul a mai spus că orele pierdute ar urma să fie recuperate ulterior după un program cu ore de curs mai scurte.

La nivelul județului Iași sunt 28 de școli aflate în renovare, unde trebuie găsite soluții pentru relocarea elevilor, conform precizărilor reprezentanților ISJ Iași. Ministerul Educației nu a fost de acord ca în aceste unități de învățământ cursurile să fie organizate în trei schimburi si trebuie gasite alte solutii.

Pana în prezent, administrația locală nu a informat ISJ Iași despre modificarea programului școlar în cele două unități de invatamant din Pascani. Astfel de măsuri trebuie aprobate mai întâi de Consiliile de Administrație ale școlilor.

 

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
2.1m/s
32%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat