Aproape jumătate din țară, sub Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, până astăzi la ora 23:00

Meteorologii au emis un Cod portocaliu de ploi torențiale, valabil în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali, de luni de la ora 12.00, până la ora 23.00, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp”, potrivit ANM.

De asemenea, tot luni, între orele 12.00 și 23.00, a fost emis un Cod galben de ploi, în mai multe regiune din România.

„În sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, arată ANM.

SURSA DIGI24

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...

Spectacol dedicat mamelor, pe 8 martie, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos organizează la final de săptămână un spectacol dedicat femeilor. Duminică, de 8 martie, de la ora 14, pe scena instituției publice vor avea loc momente artistice deosebite. "DUMINICĂ, 8 MARTIE 2026, la...

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare. "START PRESELECȚII Dacă ești pasionat sau ai ritmul în sânge și dorești să îți petreci timpul liber într-un mod practic și eficient 👇🏅 Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu”...

Cât am putea plăti la pompă în următoarele săptămâni, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează economia mondială, iar primele efecte le-am putea vedea chiar din următoarele zile la pompă. Am putea plăti chiar 10 lei pe litrul de combustibil. În centrul tensiunilor se află Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din...

De la zeul Marte la zilele Babei: istoria și semnificația mărțișorului, explicată de un etnolog ieșean. Se întâlnește doar în șapte țări europene

Mărțișorul, simbol al primăverii și al reînnoirii naturii, reprezintă una dintre cele mai vechi și răspândite tradiții din spațiul românesc, însă, potrivit etnologului Adina Hulubaș, acest obicei nu este exclusiv românesc, ci face parte dintr-un patrimoniu cultural comun mai...

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani. Festival de poezie, spectacol aniversar și multe alte activități

Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani își serbează în această perioadă Zilele Școlii. Unitatea de învățământ a pregătit numeroase activități pentru a aniversa 26 de ani de când poartă titulatura de liceu. Vor avea loc, printre multe altele și un...

Școala Gimnazială Specială Pașcani organizează o nouă ediție a Cupei Primăverii la Tenis de Masă

🏓 Cupa Primăverii la Tenis de Masă Ediția a XVI-a Școala noastră are bucuria de a anunța organizarea celei de-a XVI-a ediții a competiției „Cupa Primăverii la Tenis de Masă”, un eveniment devenit tradiție în comunitatea noastră. 📅 30 aprilie 2026 🕘 Începând...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
70 %
1.7kmh
100 %
lun
4 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °
vin
4 °

Niciun articol afișat