Aproape toate restricțiile anti-Covid au fost ridicate în Marea Britanie, începând de luni

Aproape toate restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate în Anglia luni, redenumită ”Ziua libertăţii” în pofida unei creşteri a numărului de cazuri de Covid-19, care îi îngrijorează pe mulţi oameni de ştiinţă.

Începând de la miezul nopţii, în Anglia sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate maximă, cluburile pot primi din nou publicul, servirea la bar este din nou autorizată în pub-uri şi nu mai există o limită privind numărul de persoane reunite.

Purtarea măştii nu mai este obligatorie, dar recomandată în mijloacele de transport şi magazine, iar telemunca nu mai este o cerinţă.

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat duminică pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune, într-un mesaj video lansat în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 în Anglia. Şeful executivului i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi „a doua injecţie” (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru, notează Reuters.

Cazurile în Marea Britanie sunt în creștere

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut foarte mult în ultimele zile. Autoritățile speră că accelerarea campaniei de vaccinare va reuși să țină sub control numărul de persoane care se îmbolnăvesc grav.

Este ”aproape inevitabil” ca infecţiile cu coronavirus să ajungă la 100.000 de cazuri pe zi în timp ce 1.000 de persoane ar fi internate zilnic, a declarat un consilier ştiinţific al guvernului britanic în ajunul ridicării restricţiilor în Anglia.

Profesorul Neil Ferguson, de la Imperial College din Londra şi membru al Grupului ştiinţific consultativ pentru situaţii de urgenţă (Sage), a afirmat la BBC că aceste cifre s-ar puteau dubla, dar acest lucru este „mult mai puţin sigur”.

Întrebat încotro se îndreaptă ţara pe fondul ridicării restricţiilor, Ferguson a spus: „Este foarte greu de afirmat cu certitudine, dar cred că 100.000 de cazuri pe zi sunt aproape inevitabile”. El a subliniat că relaxarea măsurilor coincide cu începutul vacanţelor şcolare şi probabil că şi ratele de infectare printre adolescenţi „vor scădea”.

„Aproape sigur că vom ajunge la 100.000 de cazuri pe zi. Adevărata întrebare este dacă ajungem să le dublăm sau chiar mai mult? (…) Am putea ajunge la 2.000 de spitalizări pe zi, 200.000 de cazuri pe zi, dar este mult mai puţin sigur”, a adăugat el.

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...
Paşcani
ploaie ușoară
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
94%
1.6m/s
25%
J
12 °
vin
22 °
S
9 °
D
7 °
lun
9 °

Niciun articol afișat