Armata Română face angajări. Se caută aproape 7.000 de oameni, un record pentru ultimul deceniu

Ministerul Apărării Naționale scoate la concurs aproape 7.000 de posturi de soldat și gradat profesionist (SGP) în toată țara, scrie Agerpres.


”Armata Română face angajări. Aproape 7 mii de oameni, un record pentru ultimul deceniu. Printre planurile cu care am venit la minister s-au numărat: înzestrarea armatei cu tehnică modernă; împrospătarea resursei umane. Cu ambele suntem în grafic: cel mai mare program de înzestrare cu tehnică de ultimă generație tocmai s-a derulat în mai puțin de un an și tocmai a fost semnat, iar din 7 septembrie, 6.763 de noi colegi care vor fi declarați admiși în cele 38 de județe unde se fac recrutări vor începe serviciul”, a scris, marți, pe Facebook, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.

MApN vine cu o serie de precizări privind condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un candidat:

* Vârsta: 18 – 45 de ani;

* Nu e nevoie de facultate sau experiență militară anterioară.

”Ce primești? Salariu stabil din prima zi. Asistență medicală asigurată. O carieră sigură și respectată. Atenție: locurile se împart pe județe și selecția a început deja. (…) Mergi direct la Centrul Militar Zonal (CMZ) din județul tău sau intră pe www.recrutaremapn.ro și vezi ce ți se potrivește”, transmite MApN pe Facebook.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Iașul se umple de pelerini. Oamenii au început să vină din toate colțurile țării la Sfânta Parascheva

Pelerinajul de la Iași a început deja, chiar dacă oficial va debuta pe 8 octombrie. Zeci de mii de oameni au ajuns în aceste zile la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Pentru...

Stații de încărcare din fonduri UE, închise, la o școală din Pașcani

Investiție cu bucluc la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” din Pașcani. Două stații electrice de încărcare montate în curtea școlii, odată cu reabilitarea termică a clădirii, din fonduri europene, au fost închise și nu mai pot fi folosite, deocamdată....

Crosul Toamnei revine la Pașcani. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la cea de-a XVIII-a ediție

Pașcaniul organizează, duminică, 11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a „Crosului Toamnei”, competiție sportivă devenită tradiție pentru comunitatea locală. Startul este programat la ora 10:00, în Piața „Mihail Sadoveanu”, evenimentul fiind organizat de Municipiul Pașcani, Clubul Sportiv Municipal Pașcani și...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. Posturi pentru liftier, registrator și electrician

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. De această dată sunt trei posturi disponibile, pentru liftier, registrator și electrician. Anunțurile au fost postate pe platforma nationala posturi.gov.ro. Dosarele de înscriere pot fi depuse la unitatea medicală până pe data...

Senatorul Lucian Rusu: Două subiecte importante pentru transporturile din România: TollRo și viitorul TAROM

Senatorul Lucian Rusu: În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Senatului am discutat două teme care au generat multe întrebări în ultima perioadă: funcționarea noului sistem #TollRo și situația companiei #TAROM. În cazul TollRo, cred că trebuie să păstrăm lucrurile...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană

Deputatul Bogdan Cojocaru: Suntem în Zona Metropolitană a municipiului Iași, într-o comună vecină cu municipiul Iași. Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană. Nu există proiecte serioase, nu există dialog, nu există investiții integrate gândite...

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație

WhatsApp lansează controlul parental pentru adolescenți, prin care părinții pot gestiona anumite setări de confidențialitate, pot primi alerte despre activitatea din grupuri și pot limita accesul la Canale și Meta AI. Mesajele și apelurile personale rămân însă protejate. Pot părinții...

Când intră alocațiile copiilor în octombrie 2026. Calendarul plăților pe card sau prin poștă pentru indemnizații și ajutoare sociale

Alocațiile de stat, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în conturile bancare pe 8 octombrie 2026, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi...

Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Sute de mii de lei nu au mai...

Revista presei devăluirea.ro: Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Elena Afloarei și Răzvan Afloarei, în calitate de administratori ai unei societăți cu răspundere limitată, livrau bunuri prin intermediul unui contract...

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
77%
0.5m/s
0%
mie
25 °
J
27 °
vin
26 °
S
21 °
D
22 °

Niciun articol afișat