Arta – punte între Emoție și Cultură

Comunicat: În perioada iunie-iulie, Asociația Culturală MIR din Tîrgu Frumos a dat startul implementării proiectului Arta – punte între Emoție și Cultură, proiect finanțat prin programul @StartONG, lansat de @Kaufland România și implementat de Asociația @Act for Tomorrow.

Scopul proiectului a fost de a sprijini dezvoltarea armonioasă a unui numer de 25 de elevi cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani prin stimularea exprimării emoționale a creativității și a abilităților sociale utilizând activități social-culturale interactive precum olăritul, teatrul, explorarea emoțiilor și arta fotografică oferind beneficiarilor directi un cadru sigur si stimulativ pentru autocunoastere si exprimare libera. 

Activitatile s-au desfășurat sub forma a patru ateliere de lucru interactive la care micii beneficiari au participat cu entuziasm și curiozitate. Cele 4 ateliere intitulate Atelier de Teatru aplicat Aventurile papusilor nazdravane, Atelier de Olarit Cultura Cucuteni, Atelier Dezvoltare Emotionala Universul meu interior, Atelier Arta Fotografica Ochii care vad altfel  au creat un mediu sigur si incluziv in care fiecare copil a fost incurajat sa participe activ si sa isi valorifice potentialul creativ.

1. Atelierul de Olarit Cultura Cucuteni – a avut loc în săptămâna a 3 a de implementare, copiii au mera intr o excursie la Cucuteni pentru a fi introdusi in lucrul cu lutul modelarea manuala a obiectelor decorarea si personalizarea creatiilor, fiecare elev realizand 1 obiect de lut personalizat, atelierul a fost sustinut de un mester popular specializat in cultura Cucuteni.

2. Atelierul de Teatru aplicat Aventurile papusilor nazdravane –  s- a desfășurat în saptamana a 4 a de implementare, cei mici au participat la jocuri de improvizatie si expresivitate, exercitii de comunicare verbala si nonverbala si teatru de papusi, au dat glas păpușilor, au inventat întâmplări și au demonstrat că un strop de curaj și multă imaginație pot transforma orice idee într-un spectacol memorabil, atelierul fiind derulat de doi consilieri artistici.

3. Atelierul de Artă Fotografică Ochii care vad altfel– a avut loc în saptamana a 5 a de implementare, copiii au invățat noțiuni de baza despre fotografie, au realizat fotografii, copiii au avut ocazia să își descopere talentul artistic și să învețe cum să privească lumea printr-o lentilă creativă, atelierul a fost sustinut  de un artist fotograf.

4. Atelierul de Dezvoltare Emotionala Universul meu interior – derulat în a 6 a săptămână de implementare a încheiat practic șirul activităților din cadrul proiectului Arta – punte între Emoție și Cultură. În cadrul acestei ultime activități cei mici  au identificarea emotiilor de baza, au avut acces la tehnici simple de gestionare a emotiilor  și au experimentat exprimarea emotiilor prin culori, cuvinte si miscare. Întâlnirea a înseamnat o nouă descoperire, mai multă încredere în sine și multe momente de bucurie. Atelierul a fost sustinut de un psiholog.

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer fragmentat
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
72%
1.3m/s
34%
mie
9 °
J
14 °
vin
10 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat