Atelier cu tradiții de Paște și activități de Ziua Pământului, la Tătăruși – FOTO

In lumea satului, traditiile nu se pierd niciodata. Este o afirmatie confirmata inca o data, de comunitatea din Tatarusi, in timpul atelierului de incondeiat oua si pictura icoanelor pe sticla, cu ocazia apropierii sarbatorilor pascale, ce a avut loc joi, 22 aprilie, la Centrul Cultural „Alexandru Vasiliu”. Zeci de copii, unii imbracati in straie traditionale, si-au folosit creativitatea pentru a vopsi oua de Pasti si a picta icoane specifice perioadei care urmeaza.

Intreaga activitate a facut parte dintr-un proiect educational, „Sarbatorirea Pastelui prin ochi de copil”, al Scolii Profesionale din Tatarusi, in parteneriat cu administratia locala si bisericile din comuna, a precizat directoarea unitatii de invatamant, Violeta Climinte.

Cadrele didactice, Marinela Ursache si Georgiana Rosu, i-au indrumat pe copii pe tot parcursul atelierului.

Alaturi de ei a fost si preotul, Petru Ursache, de la Parohia Sfantul Nicolae din Tatarusi. El a precizat ca prin aceste activitatii este evidentiata mai bine importanta Postului Mare, a saptamanii patimilor care urmeaza si a sarbatorilor pascale.

Si primarul comunei, Costel Iosub, a fost printre copii si s-a bucurat ca dupa o perioada de restrictii, au reinceput activitatile de suflet ale comunitatii. I-a incurajat pe participanti si le-a daruit din partea administratiei locale daruri dulci.

In timpul atelierului, a avut loc si un scurt program artistic cu poezii si pricesne.

In aceeasi zi, elevii Scolii Profesionale din Tatarusi au marcat si Ziua Pamantului, sarbatorita la nivel mondial pe 22 aprilie. Au plantat pomi si flori si au igienizat zone din comune, sperand ca in acest mod vor fi ei puterea exemplului.

De precizat este faptul ca, astfel de activitati, au devenit traditii in ultimii ani in comuna Tatarusi.

PULSUL ZILEI

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat