Atenţie cu obiectele găsite. O femeie este somata să înapoieze un telefon – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Atenţie mare ce faci cu obiectele găsite, pierdute de alţii Însuşirea lor este considerată fapta penală şi se sancţionează cu amendă sau chiar închisoare, de la o lună la trei luni. În astfel de cazuri trebuie să predaţi Poliţiei sau proprietarului, obiectul găsit, în maxim 10 zile. În acesta situaţie se afla o femeie surprinsă pe camerele de lăut vederi în timp ce a găsit pe jos un telefon mobil şi l-a băgat în buzunar. Întâmplarea a avut loc de curand la un magazin în fata fabricii de perdele din Paşcani. Păgubaşul a văzut imaginile şi le-a postat pe Facebook împreună cu un mesaj de avertizare.

” Așa cum am spus, postez imagini cu doamna care a luat telefonul la data din postare, din parcarea magazinului TacoCris, în fața Fabricii de perdele Pașcani. Doamnă, este cea care traversează strada, așteptă mașina cu marfă să parcheze, apoi se apleacă și ia telefonul, după care pleacă la Penny Market. Imagini clare cu doamna vor fi la poliția municipiului Pașcani, dar vor fi folosite după 14 zile pentru că așa prevede legea. În toată această perioadă, doamna poate să îl predea, și beneficiază de prezumția de nevinovăție, deoarece nu la furat, ci găsit. Dânsa decide cum îi este mai bine. „

PULSUL ZILEI

Nicușor Dan a promulgat legea care dublează amenzile pentru deranjarea vecinilor, indiferent de oră

Amenzile pentru zgomotul excesiv sau organizarea de petreceri care deranjează vecinii vor fi majorate semnificativ, indiferent de oră, ajungând până la 6.000 de lei, iar în caz de recidivă, până la 12.000 de lei. Măsura este prevăzută într-un proiect de...

Un consilier și președintele de ședință contestă votul pentru păcănele

Reacții vehemente după votul cu probleme privind soarta sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Președintele de ședință, Ciprian Pintilie, solicită rectificarea procesului verbal al ședinței pentru ca votul consilierului, Vlad Macovei, să fie consemnat corect și punerea...

Patru zile de sărbătoare în centrul Pașcaniului

Centrul municipiului Pașcani s-a transformat, de joi, 11 iunie, într-un loc de întâlnire pentru iubitorii de muzică populară, gastronomie tradițională și voie bună. Festivalul Tradițional organizat în piațeta din fața Primăriei a debutat în prima dintre cele patru zile...

COMUNICAT DE PRESĂ PSD Pașcani: Două adrese oficiale depuse la Consiliul Local pentru îndreptarea unei erori grave a Secretarului General Irina Jitaru

Organizația PSD Pașcani aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în cursul zilei de astăzi, au fost depuse la secretariatul Consiliului Local al Municipiului Pașcani două adrese oficiale prin care se solicită rectificarea procesului-verbal al ședinței ordinare din data...

Un individ din județ și-a înjunghiat „soacra”. Vecină: Fiica ei „i-a luat banii, s-a îmbătat și a plecat cu altul”

Răzbunare sângeroasă în județul Iași. O femeie de 49 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiată de fostul partener al fiicei sale. Bărbatul ar fi vrut să se răzbune, spun surse din anchetă,...

Se schimbă rovinietele. Ce trebuie să știe deținătorii de autoturisme și care sunt șoferii imediat afectați

Rovinietele actuale își încetează valabilitatea începând cu 1 octombrie 2026, ca urmare a tranziției României la un nou sistem de taxare rutieră, adaptat normelor europene. Vechiul cadru legal – inclusiv baza de date și tipul actual de rovinietă – este...

„Boala” care afectează educația. Elevii au început să chiulească din clasele primare. La liceu ajung și cu 1.000 de absențe

Aproape un milion și jumătate de absențe au cumulat, în acest an școlar, elevii din Capitală. Dar, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, unele județe au raportat deja că au liceeni cu peste o mie de absențe, care vor...

Mere din România, Polonia, Serbia şi Italia la analize. Soiul preferat de români are 9 pesticide

Un măr pe zi ţine doctorul departe. Asta era odată, când nu erau pline cu pesticide. Astăzi, toată recolta din Europa este contaminată cu pesticide în proporţie de 85 la sută. Din păcate, nici noi nu stăm bine. Am dus...

Cum îţi poţi verifica vechimea în muncă online. Vizita la ghişeu, obligatorie

Digitalizarea merge înainte, dar se împiedică la ghișeu. Cine vrea să își verifice vechimea în muncă la Casa de Pensii își face cont online, dar încheie procedura în fața unui funcționar. Iar în România nu e deloc o excepție: multe servicii sunt digitale doar până la...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.2 ° C
15.2 °
15.2 °
89%
5.9m/s
100%
vin
16 °
S
25 °
D
26 °
lun
23 °
mar
21 °

Niciun articol afișat