Atenţie la polei. Accident la Ruginoasa

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Atenţie la poleiul de pe străzi. Un accident rutier a avut loc într-o zonă periculoasă din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo. Din fericire nu au fost victime, însă maşinile implicate au fost serios avariate.

Încă un accident rutier a avut loc în curba periculoasă din comuna Ruginoasa, după ce un şofer nu a adaptat autoturismul la condiţiile meteo şi a intrat pe contrasens, în coleziune cu o maşină care circula regulamentar.

Din fericire nu au fost victime, însă maşinile implicate în ciocnire au fost avariate. Nefericitul moment a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 06.40. Şoferii au fost testaţi de către poliţişti veniți la fața locului pentru a vedea dacă au consumat alcool, însă rezultatul a fost zero.

Poliţia recomandă participanţilor la trafic să adopte o conduită preventivă de conducere şi să respecte regulile de circulaţie ori cerinţele poliţiştilor. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, toţi conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii meteo este mult mai mare.

PULSUL ZILEI

Screening pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu

Screening gratuit pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu, joi, 13 august. "ANUNȚ IMPORTANT! Screening pentru bolile hepatice cronice! UNDE ȘI CÂND? La Primaria Stolniceni-Prajescu, joi, 13.08.2026, ora 7:30! CÂT COSTĂ ȘI CINE PLĂTEȘTE? Analizele sunt GRATUITE: test rapid pentru...

Avertisment pentru cei care circulă cu trotinete electrice

Primăria orașului Târgu Frumos, în colaborare cu Poliția Rutieră și Poliția Locală, reamintește cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când folosesc trotinetele electrice, în contextul numeroaselor sesizări trimise pe adresa administrației locale.  Potrivit autorităților, trotinetele electrice nu...

Cum vor arăta noile declarații de avere. Ce e nou și ce va fi secret

Declarațiile de avere pe care le vor putea consulta cetățenii vor purta în viitorul apropriat o altă denumire. Este vorba despre declarația de interese financiare, care vine și cu elemente noi față de ceea ce era transparentizat până acum....

Listele cu cheltuieli, la Peștișorul

Administrația locală din Pașcani a început să publice pe site-ul instituției listele cu cheltuielile care au fost și urmează să fie făcute pentru amenajarea zonei de agrement „Lacul Peștișorul”. Până acum au fost contractate și parțial achitate servicii în...

Folclor, foc de tabără și tradiții pentru copiii din Topile. Tabăra din pridvorul satului i-a unit pe toți 

O seară dedicată tradițiilor românești a reunit, marți seara, 28 iulie, localnicii din Topile, dar și din împrejurimi în cadrul proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului, organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Evenimentul, intitulat „Seară românească”, a adus în prim-plan folclorul autentic,...

Șase consilieri locali au rămas fără mandat pentru că au chiulit de la ședință 

Sursa foto:Jurnalul Regional Situație administrativă fără precedent într-o comuna din județul Iași. Șase din cei 13 consilieri locali ai comunei Mircești au rămas fără mandat pe motiv că au lipsit nemotivat de la ședințele de Consiliu în ultimele trei luni...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români

Astăzi, în Parlamentul României, am susținut și am votat măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români. Într-o perioadă în care oamenii așteaptă soluții, am ales să votăm responsabil și să susținem decizii care răspund nevoilor reale...

Accident rutier între un camion și mașină în localitatea Soci, pe drumul național

ISU Iasi: Accident rutier între un autocamion și un autoturism în localitatea Soci, comuna Miroslovești Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a...

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani – Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani - Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei "PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER LA PAȘCANI! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, începând cu ora 21:00, în Piațeta Primăriei, la...

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna "Ca în fiecare vară, mergem în tabăra de bicicletă în tandem. Am fost la Lăpușna din Ibănești în 2022, apoi am fost la Nemțișor,...
Paşcani
cer senin
18.2 ° C
18.2 °
18.2 °
57%
1.9m/s
0%
mie
18 °
J
31 °
vin
33 °
S
35 °
D
36 °

Niciun articol afișat