Atenție la țurțurii uriași ce pot pune viața în pericol. Proprietarii trebuie să-i dea jos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Atenție la țurțurii uriași ce pot pune viața în pericol. Proprietarii trebuie să-i dea jos

Atenție la țurțurii uriași! La tot mai multe blocuri s-au format sloirui de gheață la nivelul acoperișurilor și burlanelor ce se pot desprinde în orice moment și mai grav este dacă vor cădea atunci când trec copii sau adulți. Asociațiile de proprietari și locatari au această obligație, fiind informați deja de către reprezentanții administrației locale. Nu s-au dat amenzi până acum, însă acestea pot ajunge până la 300 de lei. Pompierii intervin doar în cazuri deosebite.

Sute de sloiuri de gheață ce s-au format la marginea burlanelor sau acoperișurilor blocurilor pun în pericol viața trecătorilor. De exemplu, pe Esplanada din Pașcani, oamenii se uită de două ori dacă să facă pasul de a intra într-un magazin. Țurturii stau să cadă, iar pericolul pândește la tot pasul.

Unele magazine au luat decizia de a anunța clienții cu afișe lipite în geam unde este scris mesajul “Atenție! Cad țurțuri!”. Administrația locală, prin reprezentanții Compartimentului Asociațiile de proprietari și sau locatari au informat și au publicat afișe la scările de bloc cu obligațiile ce le au pentru a nu risca să fie amendați.

Până în aceste momente nu au fost aplicate sancțiunile ce sunt cuprinse între 150 și 300 de lei conform unei hotărâri de Consiliul Local aprobate de aleșii locali în urmă cu câțiva ani.

Nu pompierii trebuie să intervină în asemenea cazuri, deși la Iași au fost două solicitări, dat fiind locurile ce puneau în pericol viața celui care ar fi dat țurțurii jos. Trebuie să știți că sarcina cade în grija proprietarilor sau Asociaţiile de Proprietari. Ei trebuie să curățene acoperişurile clădirilor, în limita posibilităţilor, şi marcarea zonelor unde există riscul căderii de ţurţuri sau zăpadă. De asemenea, tot ei trebuei să atenţioneze cetăţenii care doresc să parcheze maşinile în apropierea blocurilor, pentru prevenirea rănirii acestora sau avarierii autovehiculelor, în cazul căderii de ţurţuri sau zăpada de pe acoperiş. Mai mult, ei trebuie să curăţe trotuarelor şi străzilor din apropierea blocurilor, astfel încât trecătorii să nu fie nevoiţi să meargă pe lângă imobile şi să fie surprinşi de eventualele căderi ale țurțurilor sau blocurilor de zăpadă dislocate de pe acoperişuri.

Și la Hîrlău țurțurii s-au format și pun în pericol viața trecătorilor. De exemplu, pe strada Mușatinilor, la blocul G 4, cetățenii au solicitat reprezentanții Protecției Civile să intervină. Ei spun că acțiunile contează și dacă proprietarul apartamentului este acasă și să dea drumul la ușă pentru ca țurțurii uriași să fie dați jos.

Amintim că societățile au obiligația de a curăța trotuarul din fața magazinului pentru a nu primi amendă ce poate ajunge și până la câteva mii de lei. De spațiile publice din oraș se ocupă muncitorii de la Gospodărie Comunală dar și beneficiarii legii 416.

În urmă cu câteva săptămâni, la București un țurțure a spart cupola unui autoturism parcat în apropierea unui bloc. Proprieatrul mașinii nu a avut pe cine să ceară la socoteală, suportând costurile pagubei.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer fragmentat
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
76%
4.5m/s
0%
J
18 °
vin
19 °
S
19 °
D
19 °
lun
17 °

Niciun articol afișat