Au apărut mărțișoarele. Prețurile sunt convenabile!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Au apărut mărțișoarele. Prețurile sunt convenabile!

Cel puțin calendaristic se apropie cu pași reprezi prima zi de primăvară, 1 martie chiar dacă temperaturile de afară nu prea arată acest lucru. Cum se obișnuiește, și în acest an, câțiva comercianți au ieșit cu mărțișoare și obiecte decorative ce pot fi dăruite celor dragi ca simbol al anotimpului renașterii. Chiar dacă prețurile sunt mici vânzarea nu prea este. Oare se pierd tradițiile de altă dată?

Tarabele cu mărțișoarele frumos colorate nu au mai umblut străzile din oraș ca anii din urmă mai ales că afară temperatura nu depășea -10 grade Celsius. Comerianții abia s-au încumetat să expună marfă mai ales în aceste zile când a fost cod portocaliu de viscol și ger. Însă pentru că mai este o zi și-au făcut curaj și așteaptă clienții.

Așadar dacă vreți să faceți mici atenții colegilor trebuie să știți că de pe tarabe nu lipsesc brățările din șnur alb rosu, persoanjele din desene animate, broșele cu pietre colorate sau trifoiul cu patru foi. Adevărat este că vânzările nu sunt aceleași ca anii trecuți chiar dacă prețurile pornesc de la un leu și poate ajunge la 10 lei.

Acest bărbat, trecut de vârsta a doua, păstrează tradiția și caută mărțișoare pentru femeile dragi din viața lui.

Meteorologii anunță temperaturi mai mici în următoarele zile și de ziua femeii, pe 8 martie gradele din termometre vor fi pozitive, însă posibile ploi. La Pașcani, comercianții ambulanți au voie să vândă marfa doar în apropierea piețelor și pe strada Nicolae Iorga spre scările mici.

PULSUL ZILEI

Adio schimbarea orei! Proiectul, votat cu majoritate convârșitoare de Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților din SUA a votat marți în mod covârșitor adoptarea unui proiect de lege care face ca ora de vară să fie permanentă și pune capăt practicii de schimbare a ceasurilor de două ori pe an, implementată în...

Ce sunt marcajele „dinți de dragon” apărute pe drumurile naționale

Trecerile de pietoni de pe drumurile naționale devin mult mai sigure datorită unui proiect modern finanțat prin PNRR. Mii de astfel de zone sunt echipate cu stâlpi de iluminat autonomi cu panouri fotovoltaice și marcaje inovatoare de tip „dinți...

Absolvenții promoției 2026 care pot primi aproape 2.000 de lei de la stat. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ din promoția 2026, indiferent că au finalizat învățământul gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau universitar, în sistemul public ori privat autorizat sau acreditat, au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru...

Apavital pierde 50% din apă în rețea: pompează 2 mc, livrează unul singur

63 milioane mc pompați, 31 milioane mc pierderi fizice și comerciale: cea mai scumpă apă din țară intră în pământ Prețul general include toate costurile, inclusiv pierderile din rețea Indicatorii stabiliți pentru 2025 n-au fost atinși, dar compania județeană a atins...

O absolventă a Facultății de Psihopedagogie și-a ucis mama cu sânge rece. Filmul crimei care a îngrozit Iașul

Judecătorii și-au pronunțat verdictul în cazul oribilei crime săvârșite în februarie anul trecut la Deleni. Înarmată cu un cablu, un topor și un cuțit, o femeie și-a măcelărit propria mamă, după care a încercat să fugă în străinătate. A...

După șase ani de risipă, urmează împrumuturi de 40 mil. lei și vânzarea averii Pașcaniului. Primarul Pintilie spune că are nevoie de bani pentru...

Anunț bombă din partea primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, chiar înainte de a pleca în concediu de odihnă. Într-o postare pe rețelele de socializare, edilul a spus că municipalitatea ar urma să se împrumute cu 40 mil. de lei pentru...

Aparatură medicală nouă și performantă la Spitalul din Târgu Frumos! Proiectul finanțat prin Programul Sănătate a fost finalizat cu succes!

Comunicat: Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos anunță finalizarea proiectului „Investiții în infrastructura ambulatoriului din cadrul Spitalului de Boli Cronice «Sfântul Ioan» Târgu Frumos” – Cod SMIS 333880Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos, în calitate...

TIR încărcat cu plase de sârmă, răsturnat pe E85. Șoferul, scos dintre fiarele camionului

În jurul orei 12:15, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85, în comuna Săbăoani, unde un autotren încărcat cu plase sârmă a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.La locul evenimentului au fost...

Deputatul Sorin Năcuță: Comisia Europeană a aprobat renegocierea PNRR!

În timp ce la Bruxelles, Guvernul condus de Ilie Bolojan obține renegocierea PNRR, la București, Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota reformele asumate de România, pentru că nu este la guvernare. Guvernul condus de Ilie Bolojan a împins...

Contracte de închiriere și două taxe anuale, în cimitirul vechi și cel nou din Pașcani

Pășcănenii au la dispoziție doar câteva zile, până pe 23 iulie a.c., pentru a analiza și a trimite propunerile de completare sau modificare a noului proiect de regulament privind administrarea cimitirelor din municipiu. Documentul a fost postat pe site-ul Primăriei...
Paşcani
cer fragmentat
23.7 ° C
23.7 °
23.7 °
77%
3m/s
20%
mie
31 °
J
33 °
vin
30 °
S
31 °
D
26 °

Niciun articol afișat