Au aparut petardele in Pascani. Politistii au demarat o actiune de prevenire

Acţiunea ,,FOC DE ARTIFICII” a fost declanşată la data de 17 noiembrie a.c., din dispoziţia şefului I.P.J. Iaşi, de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu Serviciul de Ordine Publică. Prin această acţiune , Poliţia Ieşeană urmăreşte prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, la data de 11.12.2014, poliţiştii păşcăneni, l-au depistat pe str. Ceferiştilor din mun. Paşcani, pe C. Dumitru, de 20 ani, din com. Vînători, în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală conform Legii nr. 126/1995, privind materialele pirotehnice şi au fost ridicate în vederea confiscării 140 articole pirotehnice.

Prin acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, Poliţia Ieşeană urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2014/2015.

În acest sens, sunt efectuate controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, dar şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a obiectelor pirotehnice din clasa I se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei .

Comercializarea obiectelor pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 Ron.

Neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie, fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română, a denumirii, clasei din care fac parte, instrucţiunilor de folosire, termenului de garanţie, precum şi pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 de lei.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi).

POLIŢIA IEŞEANĂ RECOMANDĂ:

În această perioadă, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.

Produsele obţinute în rezultatul arderii acestora pot influenţa dăunător mediul ambiant. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.

Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
57%
1.6m/s
0%
lun
14 °
mar
23 °
mie
22 °
J
23 °
vin
26 °

Niciun articol afișat