Au furat 400 litri de carburant. Hoții au fost prinși

Trei tineri au furat 400 litri de carburant de la un excavator aflat în albia râului Moldova de pe raza comunei Miroslovești. Ei au fost prinși în flagrant și pentru fapta lor s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Zile la rând câțiva tineri din comuna Miroslovești au furat carburant din rezervorul unui excavator amplasat în albia râului Moldova. Cea mai recentă faptă a fost în seara zilei de 29 februarie a.c., însă un muncitor i-a văzut și a anunța Poliția.

Ajunși la fața locului, lângă excavator, polițiștii au găsit 4 recipiente din plastic a 20 litri fiecare şi un furtun din cauciuc cu un capăt în gura rezervorului.

“În cadrul cercetărilor efectuate, în cursul zilei de 01.03.2016 au fost depistați T. MIHAI, de 24 ani, A.GABRIEL, de 23 ani și C. GHEORGHIŢĂ, de 18 ani, toţi din localitate care, în cadrul anchetei, au recunoscut că în ultima săptămână au sustras în patru rânduri circa 400 litri motorină de la acel excavator, cantitate pe care au vândut-o către alte persoane din comună.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Mădălin Țăranu.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

PULSUL ZILEI

Povestea încâlcită a doi traficanți de droguri pe relația Paris – Târgu Frumos

Procurorii se chinuie să trimită după gratii doi traficanți de droguri din Târgu Frumos, deși ambii și-au recunoscut vina. În primă instanță, amândoi au fost condamnați cu executare. În apel însă, avocatul unuia a reușit să obțină rejudecarea cazului....

Apropierea autostrăzilor A7 și A8 de Iași schimbă harta regională a logisticii românești. Moldova, de la hub emergent la destinație importantă de investiții

Potrivit unei analize realizată de construct-intelligence.ro, piața națională de depozite a atins recorduri istorice în 2025, cu 1,27 milioane de metri pătrați închiriați. Iașul și Regiunea Nord-Est câștigă teren în această ecuație, susținute de o infrastructură în dezvoltare, de...

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...
Paşcani
cer fragmentat
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
54 %
2.2kmh
69 %
mie
17 °
J
14 °
vin
14 °
S
11 °
D
11 °

Niciun articol afișat