Au început înscrierile la concursul de Titularizare 2026. Candidații își pot depune dosarele online până luni

Înscrierile la Concursul Național de Titularizare 2026 au început miercuri, 6 mai. Prin această procedură, cadrele didactice pot ocupa un post sau o catedră vacantă ori rezervată în învățământul preuniversitar. Proba scrisă este programată pentru data de 21 iulie.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a anunțat că înscrierile se realizează online, prin intermediul platformei e-titularizare.ro, unde candidații își vor încărca dosarele conform procedurii de sistem Management PS 9. Termenul-limită este luni, 11 mai 2026, ora 16.00, a precizat ISJ Iași într-un anunț pe site-ul oficial.

În perioada 6-11 mai pot fi depuse următoarele tipuri de dosare/candidaturi:

  • concurs titularizare 2026;
  • repartizare în baza notelor din anii anteriori 2023-2025;
  • repartizare în baza notelor din anii anteriori 2020-2025 cu media cel puțin 7 și care ulterior nu au obținut notă sub 5;
  • detașare la cerere prin concurs specific;
  • detașare în interesul învățământului;
  • continuitate în baza art. 87 și art. 63 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027, aprobată prin O.M.E.C. nr. 6695/2025 (în cazul în care dosarul nu a fost depus în perioada 27-29 aprilie 2026).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...

Pe ce cheltuie românii banii? Poveștile a patru persoane, de la salariat cu minim pe economie, la pensionar

Îi câștigăm, îi cheltuim și apoi îi câștigăm din nou. Ăsta este pe scurt circuitul banilor în economie. Pe tot acest traseu trec prin mai multe mâini, iar statul statul culege de peste tot și de la fiecare. Am...

Prognoza meteo pe luna octombrie. Când scad temperaturile și unde pot apărea primele ninsori

Este perioada în care începem să fugim în weekend spre munte. Asta dacă şi numai dacă ţine şi vremea cu noi. Scurtă recapitulare locală: dimineţi răcoroase tare, dar peste 20 de grade la prânz. Chiar 25-26 pe alocuri şi...

Profesorii pensionari și cuplurile de aur, premiate la Casa de Cultură Pașcani – VIDEO

Profesorii pensionari și cuplurile de aur din municipiu și suburbii au fost premiate joi seara, 1 octombrie, la Casa de Cultură Pașcani. Manifestarea are loc și în zi cu semnificație la nivel internațional și anume, Ziua Vârstnicului. https://www.youtube.com/watch?v=ERdbnS1QB2Q
Paşcani
cer acoperit de nori
19.2 ° C
19.2 °
19.2 °
45%
2.5m/s
0%
vin
19 °
S
20 °
D
20 °
lun
20 °
mar
20 °

Niciun articol afișat